EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU
Pentru a sărbători independenţa României, este bună orice zi. Inclusiv ziua de 1 Decembrie. Deci, să sărbătorim! Ceea ce nu înseamnă că nu avem dreptul ca, bucurându-ne de Ziua Naţională, să ne gândim dacă nu cumva mai potrivit ar fi să o facem pe 10 Mai. Şi iată de ce!
Ziua independenţei României s-a serbat întotdeauna, pe 10 Mai. 10 Mai a fost Ziua Naţională până când, în 1947, comuniştii au hotărât altfel. Alegând o altă zi. Cu o nouă semnificaţie. 23 August. În 1990, în condiţiile în care în politica românească, la scurt timp de la căderea regimului comunist, stânga socialistă, născută din fostul PCR, copleşea treapta constituită în jurul celor trei partide istorice, Parlamentul a decis ca Ziua Naţională să fie fixată la 1 Decembrie. De ce a fost aleasă această dată?
La prima vedere, nu ar fi fost nimic mai firesc decât să se revină la situaţia de dinainte de 1947. Respectiv, ca Ziua Naţională să se sărbătorească pe 10 Mai. Nu s-a întâmplat aşa. Motivul a fost acelaşi care i-a determinat pe comunişti să îngroape, odată cu alungarea Familiei Regale, ziua de 10 MAI. Pentru că această zi nu are doar semnificaţia votării Proclamaţiei de Independenţă faţă de Imperiul Otoman. Fapt petrecut la 10 Mai 1877. Tot în 10 Mai 1866, regale Carol I a depus jurământul în faţa Parlamentului. Iar în 10 Mai 1881, Carol I a fost încoronat Rege al României. Aşadar, schimbând dată, atât comuniştii, cât şi post-comuniştii au încercat, unii explicit şi alţii implicit, să şteargă semnificaţia şi rolul Monarhiei în istoria acestui popor. Aruncând cu această ocazie, la lada de gunoi a istoriei, şi momentul cel mai important din istoria statului român, respectiv, cel în care a fost votată în Parlament Proclamaţia de Independenţă.
Data de 1 Decembrie este fixată arbitrar. La 1 Decembrie 1918 nu s-a întâmplat nimic semnificativ legat de istoria poporului român. Nici unirea Basarabiei cu România, unde avem, trei date de referinţă, 9 şi 22 aprilie şi 29 decembrie. Nici unirea Bucovinei cu România, unde există patru date de referinţă, 27 octombrie, 28 noiembrie, 29 şi, respectiv, 31 decembrie. Şi nici unirea Transilvaniei şi Banatului cu România, unde datele de referinţă sunt şi ele altele 14 şi respectiv 29 decembrie. Singurul moment care ar putea fi invocat este Adunarea Naţională de la Alba Iulia, din 1918, care, într-adevăr a avut loc la 1 Decembrie.
Mă pronunţ în deplină cunoştinţă de cauză. Sunt unul dintre iniţiatorii unui proiect legislativ prin care am încercat să facem în aşa fel încât să revenim la situaţia anterioară a anului 1947, când România era ocupată de trupele sovietice. Am venit în Parlament mai mulţi dintre iniţiatori cu toate argumentele posibile. Dar PSD s-a opus. Tot ceea ce am putut obţine a fost, totuşi, declararea zilei de 10 Mai ca sărbătoare naţională. Dar nu şi ca zi a independenţei. Post-comuniştii au înregistrat, din nou, o victorie. Şi s-au luptat, probabil, mânaţi de aceleaşi sentimente faţă de Casa Regală.
Şi iată cum, până şi această sărbătoare naţională conţine germenii dezbinării politice a românilor. La mulţi ani, totuşi, pentru că aşa cum arătăm la început, independenţa României trebuie să o sărbătorim în orice zi şi în orice clipă. Deci, şi azi. Foto – romaniaregala.ro
