În multe unități școlare, inclusiv în Ilfov, nu s-a prezentat nimeni la concurs. ”Prietenii” știu de ce
Miercuri, 12 octombrie, la orele 10.00, a început proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar. Proba vizează evaluarea aptitudinilor cognitive şi a competențelor manageriale ale candidaților și constă în rezolvarea în maximum 120 de minute a unui test-grilă cu itemi elaborați de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.
În vederea participării la concurs s-au înscris 6.664 de candidați pentru funcția de director, respectiv 2.312 candidați pentru funcția de director adjunct. Gradul de înscriere pentru funcția de director în raport cu posturile vacante la nivel național (6.549) a fost de 101,77%, în timp ce pentru funcția de director adjunct (2.505 posturi vacante), gradul de înscriere s-a situat la 92,30%.
Conform metodologiei de organizare a concursului, la proba scrisă pot participa doar candidaţii ale căror dosare de înscriere au fost admise de comisiile de verificare. Mai precis, în urma evaluării dosarelor, la proba scrisă sunt așteptați 6.502 candidați pentru funcția de director și 2.257 de candidați pentru funcția de director adjunct.
Membrii comisiilor de concurs vor evalua testul-grilă în aceeași zi, după expirarea duratei maxime de rezolvare, în prezența candidaților și a doi martori aleși succesiv dintre candidați. Rezultatele probei scrise nu se contestă.
Pentru fiecare probă de concurs punctajul maxim este de 50 de puncte, iar punctajul minim de promovare a probei este de 35 de puncte. Sunt declarați ”admiși” candidații care au realizat un punctaj de cel puțin 35 de puncte pentru fiecare probă și din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs, un punctaj total de cel puțin 105 puncte.
Ulterior candidaţii vor susţine alte două probe: analiza CV-ului (realizată în plenul comisiei de concurs, în prezența candidatului, prin acordarea de puncte potrivit criteriilor și punctajelor prevăzute de metodologie şi pe baza documentelor din dosarul de înscriere care dovedesc cele afirmate în CV), respectiv un interviu în fața comisiei de concurs, în care se apreciază scrisoarea de intenție, calitatea și susținerea de către candidația ofertei manageriale și a unui plan operațional pentru un an, cu o durată de maximum 30 de minute, conform criteriilor și punctajelor din metodologie. Toate probele sunt obligatorii și sunt monitorizate de observatorii desemnați de Ministerul Educației.
Este declarat „promovat” la concurs, candidatul „admis” care a obținut cel mai mare punctaj total. În cazul egalității de punctaj, este declarat „promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba scrisă. Dacă și în această situație egalitatea se păstrează, pentru unitățile de învățământ cu filiera tehnologică, este declarat „promovat” candidatul care este de specialitate: inginer, economist, medic etc., după caz, iar la filiera vocațională, cel care are specialitatea corespunzătoare profilului predominant al unității de învățământ, iar pentru celelalte unități de învățământ este declarat „promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de interviu. Dacă și în această situație egalitatea persistă, este declarat „promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de evaluare a CV-ului.
În foarte multe unități școlare din țară nu s-a prezentat nicio persoană la acest concurs, urmând ca postul să fie ocupat prin numire, cu delegație. Așadar, s-au găsit până la urmă portițe pentru ca anumiți directori să fie numiți tot politic.