Acasă Anchete 18 tone de azotat de amoniu depozitate ilegal, descoperite la Ciolpani

18 tone de azotat de amoniu depozitate ilegal, descoperite la Ciolpani

DISTRIBUIȚI

La data de 23 mai a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov au continuat activitățile de verificare la fitofarmaciile și asociațiile agricole din județul Ilfov, pentru a se asigura că sunt respectate normele legale privind regimul produselor de protecție a plantelor, anunță IPJ Ilfov.

Astfel, polițiștii de la arme au descoperit și indisponibilizat 18 tone de azotat de amoniu, întrucât acestea au fost depozitate contrar prevederilor legale, de către o societate agricolă din Ciolpani.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nesupravegherea și neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase precum și respectarea obligațiilor de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locul protejate.

De asemenea, în satul Islaz, din comuna Brănești, la o societate comercială, au fost descoperite și indisponibilizate cantitățile de 1654 litri și 10 kg de produse de protecție a plantelor, având termenul de valabilitate expirat, față de care nu a fost luată măsura neutralizării.

Și în comuna Cernica, o societate comercială de profil nu a luat măsura neutralizării față de 33 litri de produse de protecție a plantelor, care aveau termenul de valabilitate expirat, în aceste condiții fiind indisponibilizată cantitatea descoperită

O altă soetate agricolă, din comuna Glina, nu a luat măsura neutralizării, în cauză fiind descoperite și indisponibilizate 132 litri de produse de protecție a plantelor având termenul de valabilitate expirat.

Și în aceste 3 cazuri, polițiștii de la arme au întocmit 3 dosare penale, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here