Acasă Anchete 266 de percheziții la prima oră

266 de percheziții la prima oră

DISTRIBUIȚI

În această dimineață, Poliția Română efectuează peste 260 de percheziții domiciliare, pentru combaterea infracționalității, în principal a celei economice, anunță IGPR.

Perchezițiile, supravegheate de procurorii DIICOT și alte unități de parchet, au loc în cadrul unor dosare penale privind evaziunea fiscală, exercitarea fără drept a unei profesii, contrafacere, furt calificat, tentativă la omor, braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, pornografie infantilă, trafic de droguri, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea datelor informatice, operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, transfer neautorizat de date, șantaj, înșelăciune, precum și constituire de grup infracțional organizat și spălarea banilor în formă continuată.

60 de percheziții au loc în județele Mureș, Galați, Brașov, Prahova, Alba, Vrancea, Ilfov, Teleorman, Suceava, Iași, Botoșani, Timiș, Sălaj, Satu Mare, Bihor, precum și în municipiul București, în dosarul unei firme din Mureș care, în perioada 2015-2019 ar fi înregistrat în contabilitate facturi care nu aveau niciun corespondent în activitatea economică reală, cu scopul reducerii impozitului pe profit și a TVA.

Alte 100 de percheziții  au loc la sediile unor firme din Olt (46), Dolj (33), Teleorman (16), Vâlcea (3), Gorj (1) și București (1), într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală, înșelăciune, fals în declarații și uz de fals. Potrivit IGPR, din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2021, administratorul unei firme din Corabia ar fi înregistrat în contabilitate achiziții fictive de deșeuri de ambalaje (aproximativ 2.000 de tone), cu scopul obținerii unor sume de bani cu titlul de bonificații de la organizații care implementează răspunderea extinsă a producătorului (O.I.R.E.P.) pentru realizarea obiectivelor de valorificare a deșeurilor de ambalaje, prejudiciind bugetul de stat cu aproximativ 3.600.000 de lei.

 

 

2 COMENTARII

  1. […] În această dimineață, Poliția Română efectuează peste 260 de percheziții domiciliare, pentru combaterea infracționalității, în principal a celei economice, anunță IGPR. Perchezițiile, supravegheate de procurorii DIICOT și alte unități de parchet, au loc în cadrul unor dosare penale privind evaziunea fiscală, exercitarea fără drept a unei profesii, contrafacere, furt calificat, tentativă la omor, braconaj cinegetic, […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here