Acasă Politic Proiect de lege pentru popularizarea numărului 0800.500.333, dedicat consilierii victimelor violenței domestice

Proiect de lege pentru popularizarea numărului 0800.500.333, dedicat consilierii victimelor violenței domestice

DISTRIBUIȚI
foto:facebook

Deputatul Oana Cambera, membru al Comisiei de egalitate de șanse, a inițiat un proiect de lege pentru promovarea intensă, pe mai multe canale, a numărului de telefon 0800.500.333 dedicat informării şi consilierii victimelor violenţei domestice.

Cambera prezintă statisticile IGPR, care arată că în 2023 mii de femei și copii sunt agresați zilnic în propria familie: 108.831 de cazuri de violenţă domestică, din care 35.897 încadrate la infracţiuni de loviri sau alte violenţe, și semnalează amploarea unui fenomen, deși în 2022 prin intermediul acestui număr de telefon au fost preluate și gestionate 3.754 de cazuri.

„Violența domestică este un fenomen care încă este tratat cu superficialitate, pe care autoritățile nu îl combat cu toate forțele. Prin acest proiect îmi doresc ca orice persoană care ajunge să fie victimă a violenței domestice să știe că nu este singură și neajutorată și să cunoască instrumentele pe care statul i le poate oferi. Atât timp cât o singură victimă suferă în tăcere, noi, ca societate, nu am făcut îndeajuns. Este timpul ca prin mai multe mecanisme instituționale să acționăm și să ducem la o schimbare colectivă a percepțiilor, mentalităților și modului de reacție și sancționare colectivă pentru a opri violența domestică. Este timpul să punem capăt acestui ciclu de acceptabilitate a abuzurilor, ce afectează relațiile interumane și modul în care ne raportăm unii la alții”, a menționat Oana Cambera.

Măsurile propuse de proiect vizează în primul rând obligativitatea afișării numărului 0800.500.333 în toate unitățile sanitare și unitățile de învățământ din țară, în stațiile și mijloacele de transport în comun, la sediul și pe paginile web ale autorităţilor administraţiei publice locale și derularea unor campanii de conștientizare regulate pe platformele de radiodifuziune şi televiziune.

În plus, proiectul propune o modalitate îmbunătățită de colaborare interministerială și competențe ale acestora pentru colectarea eficientă a datelor, pentru a elabora şi difuza anual materiale documentare privind prevenirea, cauzele şi consecinţele violenţei domestice.

“Fenomenul stigmatizării victimelor este în continuare unul dintre factorii majori care le împiedică să sesizeze autoritățile competente, să se îndrepte către justiție și să apeleze la servicii sociale. Trebuie să avem nu doar mecanismele judiciare pentru protejarea victimelor, ci și acces la acestea iar primul pas este informarea asupra drepturilor pe care o victimă le are. România are nevoie de reglementarea mai multor măsuri legislative care să contribuie la eradicarea acestui stigmat, la încurajarea victimelor pentru a căuta ajutor, precum și la conștientizarea gravității fenomenului. Iar atât timp cât responsabilitatea pentru eventuale măsuri și colectarea datelor este disipată între diverse autorități, fără a exista o obligativitate în acest sens, acest subiect nu ajunge să fie o prioritate,” a declarat deputatul Andrei Lupu, coinițiator al proiectului.

2 COMENTARII

  1. […] Deputatul Oana Cambera, membru al Comisiei de egalitate de șanse, a inițiat un proiect de lege pentru promovarea intensă, pe mai multe canale, a numărului de telefon 0800.500.333 dedicat informării şi consilierii victimelor violenţei domestice. Cambera prezintă statisticile IGPR, care arată că în 2023 mii de femei și copii sunt agresați zilnic în propria familie: […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here