Acasă Anchete 35 de percheziții la evazioniști

35 de percheziții la evazioniști

DISTRIBUIȚI

La data de 10 noiembrie a.c., polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din Maramureș, Iași, Cluj, Suceava, Bihor, Ilfov și București, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R., au efectuat 35 de percheziţii domiciliare, pentru documentarea activităţii infracţionale a reprezentanților mai multor societăți comerciale.

Aceștia sunt bănuiți de săvârşirea infracţiunilor de ”evaziune fiscal” şi ”folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect”.

De asemenea, în cadrul acțiunii, s-a urmărit identificarea unor bunuri asupra cărora urmează a se dispune măsuri asigurătorii, în vederea recuperării prejudiciului cauzat, estimat la peste 450.000 de euro (peste 2.100.000 de lei).

În fapt, în perioada 2018 – 2020, patru reprezentanţi legali ai unor societăţi comerciale ar fi pus la punct un circuit infracţional evazionist, pentru eludarea obligaţiilor fiscale. Aceştia, prin acţiuni circumscrise evaziunii fiscale, ar fi dispus înregistrarea, în contabilitatea firmelor controlate, a mai multor facturi fiscale, emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, pentru care ar fi dedus ilegal TVA şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit.

În cadrul activităților de cercetare, nouă persoane au fost aduse, cu mandat de aducere, la sediile unităților de poliție, pentru a fi audiate.

Acţiunea a fost coordonată de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Maramureş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.

În cauză, s-a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, serviciilor pentru acțiuni speciale din Maramureș și Iași, precum și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.

Sub supravegherea procurorului de caz, sunt continuate cercetările, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională, respectiv pentru identificarea şi indisponibilizarea de bunuri, în vederea recuperării prejudiciului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here