Nu mai puțin de 8,2 miliarde de lei a alocat Guvernul României, în ultima lună, adică pe ultima sută de metri a campaniei electorale, sub forma unor măsuri sau facilități cu adresabilitate directă către diferite segmente de votanți.
Unele măsuri ar fi trebuit luate demult, dar au fost lăsate pentru campania electorală,
altele sunt pur și simplu inaplicabile, altele mai puteau astepta amânare, iar unele pur și simplu sunt, în situația actuală, ”pomeni electorale” pur și simplu. Trebuie menționat faptul că acestea au fost doar primele alegeri din șirul de patru, care vor marca anii 2019 și 2020.
Majoritatea deciziilor au fost adoptate în ultima ședință de guvern organizată înainte de data alegerilor. O listă scurtă: Programul Rabla pentru electrocasnice – vouchere cu valori cuprinse între 200 și 400 lei pentru schimbarea aparatelor electrocasnice. Bugetul pe 2019 al programului este de 40 de milioane de lei. Suma s-a epuizat în mai puțin de 24 de ore.
Program de dezvoltare Regiunea Nord-Est – ajutor nerambursabil de 20.000 lei/ beneficiar pentru izolarea termică şi energetică a locuinţelor, încălzire cu centrale termice, asigurarea de apă caldă menajeră prin sisteme solare, amenajarea de grupuri sanitare în interiorul locuinţei şi conectarea gospodăriilor
Programul de internaționalizare a afacerilor – fonduri nerambursabile de la stat de până la 25.000 de lei fiecare pentru a se promova la târguri și expoziții în străinătate. Bugetul programului este de 2 miliarde lei.
La reţeaua de apă canalizare şi gaze, bugetul total alocat programului nu a fost comunicat.
Programului ”Ana Aslan – gROwth, rezidenţe pentru vârstnici” – ajutor nerambursabil de până la 500.000 de euro, pentru construcţia, reabilitarea şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea de rezidenţe pentru persoanele vârstnice. Bugetul total al programului nu a fost comunicat
Programul ”O comună, o ambulanţă’‘- schemă de ajutor de până la 200.000 de euro pentru fiecare beneficiar. Programul se aplică în perioada 2019 – 2020 şi va avea un buget total de 2,5 miliarde lei. În teorie, măsura este bună pentru că sistemul medicinei de urgență trebuie dezvoltat. Problema este că nu multe comune din România au capacitatea financiară să mențină în timp sistemul funcțional. O altă problemă este cea a personalului de specialitate, la momentul actual nici măcar medici de familie nu există în toate comunele din România.
Programul ”O familie – o casă” este de fapt o upgradare a programului ”Prima casă”, principalele noutăți fiind cea a creșterii plafoanelor de creditare la 570.000 lei/beneficiar și de garantare. Programul Prima casă are un buget aprobat în 2019 de 1,98 miliarde lei. Teoretic, programul ”O familie – o casă” este unul nou, deci la rectificare ar trebui bugetat, măcar cu plafonul programului inițial.
Programul de restituire a taxelor auto – 700 milioane lei au fost transferați din fondul de rezervă al Guvernului în cel de mediu pentru ca cei care au depus cereri de restituire a taxei auto până la 31 august 2018 să poată beneficia de restituirea acesteia până la sfârşitul lunii mai.
Guvernul a aprobat mini-amnistia fiscală cerută de premierul Dăncilă în urmă cu o săptămână. Valoarea totală a CASS stabilită prin deciziile ANAF comunicate, sau în curs de comunicare, este de 1,97 miliarde lei, din care statul renunță să mai încaseze 1,03 miliarde lei. – sursa: Cursdeguvernare.ro