Acasă Economie 9 minute

9 minute

DISTRIBUIȚI

Vineri a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în rețeaua națională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Bucureşti – Ilfov. Bugetul de 99.860.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele nouă minute prin înscrierea unui număr de 4.993 de persoane fizice, conform Administrației Fondului de Mediu.

”Ni s-a reconfirmat interesul pe care oamenii îl au față de acest program. Există o cerere foarte mare pentru subvenția de 20.000 de lei oferită de AFM fiecărui beneficiar pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice, iar înscrierile de astăzi s-au desfăşurat în cele mai bune condiții. Persoanele fizice din celelalte regiuni care doresc să se înscrie în program o vor putea face în zilele următoare, conform calendarului publicat pe site-ul instituției, în limita bugetului alocat fiecărei regiuni”, declară preşedintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.

Pentru toate regiunile, în prima zi programată, înscrierea în aplicație începe la ora 10:00.

Pentru regiunile în care înscrierea se va realiza în 3 zile lucrătoare consecutive, înscrierea începe la ora 10:00 în prima zi şi continuă până în cea de a treia zi, la ora 23:59. Pentru regiunile în care cele 3 zile lucrătoare programate pentru înscrierea solicitanților sunt separate de zile nelucrătoare, orele de începere/încheiere a înscrierii sunt: În prima zi: 10:00 – 23:59, a doua zi: 0:00 – 23:59 şi a treia zi: 0:00 – 23:59.

2 COMENTARII

  1. […] Vineri a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în rețeaua națională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Bucureşti – Ilfov. Bugetul de 99.860.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here