Acasă Economie A început elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Ilfov

A început elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Ilfov

DISTRIBUIȚI

La 11 noiembrie 2021, a avut loc prima întâlnire a grupului de lucru pluridisciplinar, format din funcționari ai aparatului de specialitate al Consiliului Județean Ilfov, în cadrul căreia a început procedura de elaborare a Planului de Amenajare a Teritoriului (PATJ) Ilfov. Acesta reprezintă un document strategic, care va sta la baza tuturor investițiilor derulate pe teritoriul administrativ al județului Ilfov, în strânsă corelare cu priorităţile de dezvoltare ale județelor învecinate.

În cadrul ședinței de lucru, s-au stabilit etapele procedurale, precum și calendarul de lucru al elaborării documentației de amenajare a teritoriului.

Hubert Petru Ștefan Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov: ,,Pentru că eu cred echipă și în colaborare, le-am cerut colegilor mei care fac parte din acest grup de lucru format să trateze cu celeritate acest subiect de maximă importanță pentru județul nostru. Sunt convins că acest document de management spațial va oferi predictibilitatea și coerența necesară implementării investițiilor publice și private, deschizând drumul transformării județului Ilfov într-un pol de competitivitate la nivel național”.

Elaborarea PATJ oferă oportunitatea de a implementa proiecte esențiale pentru dezvoltarea sustenabilă a județului Ilfov, cu sprijinul fondurilor externe nerambursabile, însă, pentru a asigura coeziunea teritorială și socială, se impune o viziune multianuală, care să ia în calcul situația actuală precum și potențialul de creștere.

Urbanismul este unul dintre domeniile prioritare în procesul de coeziune economică şi socială pe care România, ca stat membru al Uniunii Europene, îl susține. Județul Ilfov se aliniază acestei viziuni, ținând cont de strategia și prioritățile de dezvoltare ale județului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here