Acasă Uncategorized Acțiuni ale inspectorilor de muncă în liceele din Ilfov 

Acțiuni ale inspectorilor de muncă în liceele din Ilfov 

DISTRIBUIȚI

În luna iunie 2016 a fost finalizată campania națională ”Valenţe culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă pentru formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din licee şi şcoli profesionale”.control-itm

Datele statistice analizate periodic de Inspecţia Muncii au evidenţiat faptul că, din cauza condiţiilor sociale în care trăiesc tinerii români, aceştia sunt doritori să se angajeze imediat după împlinirea vârstei de 16 ani şi chiar mai devreme. Cei mai mulţi prestează munci sezoniere în timpul vacanţelor de vară. Ei sunt tentaţi să lucreze fără forme legale şi să accepte munci, nepotrivite cu insuficienta lor maturitate fizică şi mentală. Astfel se expun riscului de accidentare, din cauza faptului că vor să practice meserii riscante sau solicitante din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, fără să-şi recunoască uneori limitele.

Prin urmare, ITM Ilfov a desfăşurat această acţiune la trei licee selecţionate de Inspectoratul Judeţean Şcolar Ilfov, respectiv, Liceul Tehnologic ”Dumitru Dumitrescu” Buftea, Liceul Tehnologic ”Nicolae Bălceascu” Voluntari şi Liceul Tehnologic ”Vintilă Brătianu” Dragomireşti-Vale, la 22 de clase. Scopul principal a fost instruirea elevilor din clasele a X-a şi a XI-a, cu noţiuni din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dar si al relaţiilor de muncă.

Inspectorii de muncă le-au vorbit elevilor despre creşterea calităţii vieţii prin educarea tinerei generaţii încă de pe băncile şcolii, cu privire la importanţa unui mediu de muncă sănătos şi sigur, precum şi crearea unei culturi de prevenire a riscurilor profesionale în vederea intrării pe piaţa muncii.

Au fost completate chestionare de opinie, atât de către cadrele didactice (19), cât şi de către elevi (447), cu întrebări din legislaţia de securitate şi sănătate în muncă, electrosecuritate, ergonomie, zgomotul şi vibraţiile la locul de muncă, agenţii chimici periculoşi, semanlizarea de securitate, echipamentul individual de protecţie, evaluarea riscurilor, precum şi accidentele de muncă şi bolile profesionale. După centralizarea pe ţară a acestor chestionare, de către Inspecţia Muncii, se va stabili nivelul cunoştinţelor acumulate de profesori şi elevi, referitoare la temele prezentate.

În urma discuţiilor libere purtate pe diverse teme cu elevii, inspectorii de muncă au constatat faptul că mulţi tineri doresc să se angajeze în timpul studiilor sau după terminarea acestora, în construcţii. Tocmai de aceea, au fost explicate problemele grave care pot apărea în acest domeniu de activitate, dacă nu se respectă cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă şi nu în ultimul rând, lipsa protecţiei sociale, ce decurge din neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, pe scurt, ”munca la negru” un fenomen extrem de nociv.

În lunile aprilie și mai, la nivel de judeţ, s-a desfășurat concursul de specialitate ”Știu şi aplic. Securitatea şi sănătatea în muncă se deprinde de pe băncile şcolii!” şi a fost introdus în săptămâna denumită  ”Şcoala altfel: Să ştii mai multe! Să fii mai bun!”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 × 3 =