Acasă Info Local Adrian Daminescu, ”Cetățean de onoare al orașului Bragadiru”

Adrian Daminescu, ”Cetățean de onoare al orașului Bragadiru”

DISTRIBUIȚI

Marti, 31 mai 2022,  Adrian Constantin Daminescu a primit titlul de ”Cetățean de onoare al orașului Bragadiru”, la propunerea grupului consilierilor locali din partea PMP.

Artistul, născut în anul 1965 într-o familie de muzicanți, tatăl fiind compozitor și dirijor, iar mama soprană în Timișoara, și-a făcut remarcat de mic talentul și a început să studieze vioară, pian, și mai apoi canto, în timpul studiilor la Liceul de muzică din Timișoara. A facut parte din mai multe formații în anii 70-80, remarcându-se ca solist. ”Necondiționat, participă la evenimentele din decembrie 1989, fără să facă nicio cerere pentru obținerea titlului de revoluționar. Consideră de datoria oricărui român să-și pună viața în slujba țării sale în momente de cumpană. Puternic afectat de evenimentele anului 1991, îndurerat de conflictele politice și sociale nemeritate de țara sa, compune ca un vizionar, melodia România atât de valabilă și azi, care devine cel mai apreciat hit romanesc al diasporei din toata lumea. Compune muzica de film din a doua parte a anilor 1990, lăsând în planul doi cariera de solist. Din anul 2005, s-a întors la viața artistică, la scenă, emisiuni televizate și spectacole.”1 În perioada 2015-2017 a predat pedagogie muzicală la Universitatea Ovidius din Constanta, iar din 2017 a preluat catedra de canto muzică ușoară la Școala de Artă din Bucuresti. Din anul 2020 s-a implicat în activitatea Circului Metropolitan București, în calitate de director artistic si apoi manager. Este vicepreședinte al Uniunii Naționale a Artiștilor din România, membru al Uniunii Compozitorilor și al UCMR-ADA, membru UPFR. Are în palmares un număr impresionant de premii obținute la Festivaluri si Concursuri de Interpretare și Creație de Muzică Ușoară, a compus muzica de film inclusiv pentru case de producție din strainătate, semneaza muzică și versuri pentru multe spectacole de teatru și circ, inclusiv regia pentru aceste spectacole. Cântece precum ”Și m-am îndrăgostit de tine!”, ”Prietene”, „De aceea te iubesc”, „Alături de tine”, fac din el un artist emblematic al stilului muzical românesc pop-folk, șlagăre de neuitat pentru milioane de români.

Gestul de acordare a titlului de ”Cetățean de onoare” este unul simbolic, o mică dovadă din partea administrației publice locale și a comunității de recunoaștere a meritelor deosebite, se arată într-un comunicat de presă al PMP.

”Considerăm că putem aduce în atenția comunității noastre nevoia de cultură și promovarea mai multor evenimente artistice în parteneriat cu Casa de Cultură Mihai Eminescu”, a declarat Teodora-Alexandra Desagă, liderul consilierilor PMP Bragadiru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here