Acasă Economie Aici sunt banii Dvs.

Aici sunt banii Dvs.

DISTRIBUIȚI

ASFsac-euro 

ASF nu trebuie finanţată de cei pe care-i controlează – Deputatul Daniel Oajdea propune modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, astfel încât instituția să fie finanțată de la bugetul de stat, iar membrii Consiliului şi angajaţii A.S.F. să fie remunerați după importanţa muncii, la fel ca ceilalţi bugetari.

 ”Autoritatea de Supraveghere Financiară se numără printre instituţiile de interes public din ţară cu cei mai bine plătiţi angajați, cu salarii uriaşe de ordinul zecilor de mii de euro. Remunerarea membrilor din Consiliul A.S.F. și a personalului angajat se face din veniturile proprii. Acestea sunt proporționale cu încasările entităților supravegheate de A.S.F., deci cu valoarea poliței RCA. Acest fapt ne face să ne întrebăm care este obiectivitatea cu care această instituţie îşi desfăşoară activitatea în folosul cetăţenilor, dacă în acelaşi timp  cu mărirea tarifelor poliţelor RCA s-au anunţat şi noi beneficii salariale în rândul angajaţilor. Prevederea legislativă prin care A.S.F. se finanţează în principal din cote, tarife şi taxe aplicate entităţilor pe care le autorizează, reglementează şi supraveghează, este incorectă. Se creează astfel un conflict între obiectivul declarat și tendința legitimă (în aceste condiții) de a crește veniturile proprii (care reprezintă bugetul A.S.F.). De aceea, veniturile A.S.F. nu trebuie să aibă legătură cu sumele colectate prin efectul legii. Corect este ca, în cadrul bugetului aprobat de Parlament, A.S.F. să-și recompenseze angajații în raport cu performanța, pe baza unor criterii obiective și transparente. Este incorect să colecteze prin efectul legii bani la bugetul instituției, iar apoi să-i cheltuie considerând că este meritul lor. Aceste taxe trebuie să meargă direct către bugetul de stat. Logic este ca între veniturile diverselor categorii profesionale să existe un echilibru. Spre exemplu, nu ar trebui ca între specialiștii dintr-un domeniu care lucrează în instituţii de stat să existe o discrepanță atât de mare între venituri. Premisa conform căreia pe unii ar trebui să îi plătim cu sume exorbitante în raport cu alți specialiști din același domeniu pe motiv că ar pleca în sectorul privat s-a dovedit a fi falsă și păguboasă. Cei mai bine plătiți oameni nu întotdeauna s-au dovedit a fi și cei mai buni specialiști. Este de notorietate că nepotismul distruge performanța în orice domeniu. În cazul ASF, în mod cel puțin ciudat, mulți dintre angajați sunt rudele sau cunoștințele unor oameni care au avut capacitatea să influențeze numirea lor. Apoi, piața are capacitate limitată de a absorbi specialiști foarte bine plătiţi. Consider că o plată corespunzătoare activității prestate, dar nu cu sume enorme comparativ cu alți profesioniști în domeniu, este suficientă și motivantă chiar și pentru a atrage și forma noi specialiști în condiții de transparență și competitivitate reală pentru ocuparea posturilor”

Ce avem astăzi: Personal din A.S.F. plătit cu sume uriașe în condițiile în care prețul poliței RCA (spre exemplu) crește mult într-o perioadă foarte scurtă; Asigurători RCA care nu îi despăgubesc corespunzător pe beneficiarii polițelor; Debite restante la plata despăgubirilor; Venituri proprii la A.S.F. proporționale cu veniturile încasate de asigurători din polițe; Venituri ale personalului din A.S.F. care cresc necontrolat odată cu creșterea încasărilor. Practica demonstrează că acest sistem este bolnav și trebuie corectat.  A.S.F. nu îşi sporeşte veniturile pentru că a introdus pe piaţă un produs nou, competitiv şi apreciat. A.S.F. îşi sporeşte veniturile proprii proporţional cu creşterea valorii poliţelor. Aceste scăpări legislative trebuie corectate de urgență și sper ca această inițiativă să găsească sprijin la majoritatea colegilor din Parlament, indiferent de culoarea lor politică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

15 − one =