Acasă Economie Albinele Europei, decimate de pesticide toxice

Albinele Europei, decimate de pesticide toxice

DISTRIBUIȚI

Apicultorii din toată Europa demonstrează în fața Ministerelor Agriculturii cerând aplicarea de standarde europene de protejare a albinelor împotriva pesticidelor în votul ce va avea loc chiar de Ziua Mondială a Albinei.

Cetățenii Uniunii Europene se tem că statele membre vor anula interdicția folosirii insecticidelor din clasa neonicotinoidelor deschizând porțile unor noi pesticide periculoase pentru albine.

La 7 mai 2019, la ora 11.00, în București, apicultori și membri ai grupurilor preocupate de sănătatea mediului se vor aduna în fața Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru a înmâna petiția semnată de peste 3 000 de români care cer intervenția în sprijinul adoptării unei modalități corecte, fundamentată științific de evaluare a toxicității pesticidelor față de insectele polenizatoare, printre care și albinele. Acțiunea se circumscrie unei serii de evenimente similare care vor avea loc și în alte capitale europene în data de 9 mai: Berlin, Dublin, Haga, Londra, Paris, Riga,  Roma și Sofia.

Votul este așteptat să se țină în 20 mai, ceea ce coincide cu Ziua Mondială a Albinei, în Comisia Permanentă pentru Plante, Animale, Alimente și Furaje, la Bruxelles. Statele membre vor vota pentru ridicarea la un nou nivel a standardelor de testare a tuturor pesticidelor conform Ghidului Albinei, document elaborat de EFSA – Autoritatea Europeană Pentru Siguranța Alimentară în anul 2013 dar neadoptat încă la nivelul întregii Uniuni Europene.

Petiția online, semnată în afară de români și de 230.000 de alți cetățeni europeni se poate vedea aici:

https://actions.sumofus.org/a/salvati-albinele

”Cetățenii și apicultorii sunt îngrijorați în aceste zile, dând glas preocupărilor pentru soarta polenizatorilor, care se aud de la Riga la Berlin și de la Roma la București”, declară Rebecca Falcon, managerul campaniei din partea organizației SumOfUs. ”Albinele Europei sunt decimate de pesticide toxice dar pe 20 mai, chiar de Ziua Albinei, guvernele europene au șansa să voteze documentul cunoscut sub numele de Ghidul Albinei care stabilește noi standarde, cu bază științifică garantată de EFSA pentru evaluarea pesticidelor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here