Asociația Orașelor din România (AOR) își exprimă mâhnirea față de încă o promisiune neonorată, făcută primarilor de guvernul demis, care nu a adoptat în şedinţă hotărârea referitoare la alocarea fondurilor necesare pentru plata facturilor din programele PNDL 1 şi PNDL 2.
Astfel, orașele primesc o nouă lovitură care va duce la blocarea proiectelor de dezvoltare şi abandonarea lor din lipsă de finanțare.
Asociația Orașelor din România (AOR) atrage atenția asupra refuzului Comisiei Europene de decontare din fondurile europene a proiectelor de apă şi canalizare realizate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), cerere formulată de guvernul demis Dăncilă. Prin această cerere, executivul demis a încercat să recupereze 1,8 miliarde de lei, adică aproape 0,2% din PIB, potrivit proiectului de rectificare bugetară. Astfel se creștea artificial gradul de absorbţie a fondurilor europene şi se diminua deficitul bugetar, deoarece plăţile iniţiale pentru proiecte au fost făcute de la bugetul de stat.
”Rectificarea de buget necugetată a Guvernului Demis a pus orașele mici și mijlocii din România într-o situație fără precedent. Mai mult de un sfert din orașele din România se îndreaptă spre faliment, doar cateva zile despărțindu-ne de luna noiembrie, care va fi una catastrofală pentru administrațiile locale, în lipsa fondurilor”, se arată într-un comunicat de presă.
AOR reamintește că, prin HG 752 din 14 octombrie 2019 privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale emisă în baza rectificării de buget, 27 de orașe au primit între 3 şi 10 lei/locuitor, 16 orașe între 11 şi 20 lei/locuitor şi 14 orașe între 21 şi 30 lei/locuitor, iar prin bătaia de joc dusă la extrem de ministrul de Finanțe Orlando Eugen Teodorovici, după aprobarea hotărârii de guvern, 25 de oraşe au rămas cu buget minim de funcţionare sub 1.000 lei/locuitor/an, în această valoare fiind incluse sumele alocate pentru însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi. O sfidare cinică faţă de cetăţenii din unităţile administrativ-teritoriale cu statut de oraş, având în vedere că oricăreia dintre comune i s-a asigurat un buget minim de funcţionare de 1.000 lei/locuitor/an, încă de la începutul anului, când a fost aprobată Legea 50/2019 privind bugetul de stat.
AOR a susținut şi argumentat, constant, alocarea de sume suplimentare care să aducă cele 45 de oraşe discriminate la un buget minim de funcţionare de 1.000 lei/locuitor/an şi alocarea pentru oraşele şi municipii de sume peste aceste valori. În acest sens, AOR a propus suma de 1.400 lei/locuitor/an.
Asociația Orașelor din România consideră că guvernanții ar trebui să aibă în vedere binele, dar și dezvoltarea comunităților locale, interesele cetățenilor, care sunt profund afectați prin măsurile actuale ale Legii bugetului de stat, cerând o întâlnire urgentă cu prim-ministrul Guvernului României, oricare ar fi el după votul care urmează să fie exprimat în Parlament, pentru negocieri privind o rectificare imediată.