La 30 martie a.c., polițiștii ilfoveni au acționat pentru verificarea respectării legislației în domeniul armelor și munițiilor, fiind efectuate verificări la deținători de arme de pe raza localităților Pantelimon, Mogoșoaia, Ciorogârla, Bragadiru, Chitila, Snagov, Afumați și Dragomirești.
În urma acțiunii, polițiștii au stabilit faptul că 11 persoane, cu vârste cuprinse între 30 și 65 de ani, aveau permisele de armă expirate. De asemenea, alte două persoane au introdus ilegal în țară două arme, provenite din Bulgaria, una dintre aceste arme fiind comercializată către un alt bărbat din județul Teleorman.
Pe numele a 14 persoane au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor. Totodată, au fost emise nouă dispoziții de anulare a dreptului de deținere, port și folosire a armelor.
Pe numele unui bărba, a fost aplicată o sancțiune contravențională pentru nerespectarea locului de păstrare a armei, prevăzut în documentul de autorizare. 14 arme de foc, dintre care patru letale și zece neletale au fost ridicate în vederea expertizării criminalistice balistice, informează IPJ Ilfov.