Acasă Economie Arteca Jilava cere insolvența Complexului Energetic Hunedoara

Arteca Jilava cere insolvența Complexului Energetic Hunedoara

DISTRIBUIȚI

În 2016, Complexul Energetic Hunedoara – Petroşani a avut parte de două sentinţe de deschidere a insolvenţei, ambele infirmate de instanţa superioară, Curtea de Apel Alba, în principal ca urmare a apelurilor formulate de Sindicatul Noroc Bun, amintește Supervizor.ro. Judecătorul sindic Ioan Drăgan, de la Tribunalul Hunedoara, nu a păţit nimic în urma celor două sentinţe eronate, administratorul judiciar Casa de Insolventa GMC SPRL a încasat nişte onorarii fabuloase (detalii AICI)…, iar creditorii au pierdut timp şi bani pentru înscrierea la masa credală.

În cele din urmă, lucrurile s-au liniştit definitiv prin primăvara anului 2017, când s-au judecat ultimele apeluri şi contestaţii din dosarele adiacente. Deşi s-a spus că Statul Român, “patronul” C.E.H., nu va renunţa şi va depune o nouă cerere de insolvenţă, până acum nu a fost înregistrat un astfel de demers. În schimb, chiar după Paşti, a rupt uşa Tribunalului Hunedoara creditorul Arteca Jilava care, pe 10 aprilie 2018, a solicitat aplicarea Legii 85/2014 împotriva Complexului și astfel s-a constituit Dosarul nr.1464/97/2018.

Firma din Jilava se ocupă cu “producerea şi comercializarea de articole tehnice din cauciuc” şi este o societate cunoscută şi “mărişoară”, pentru anul 2016 raportând o cifră de afaceri de 9,5 milioane lei şi vreo 80 de angajaţi. În tabelul preliminar de la prima insolvenţă din 2016, Arteca Jilava a fost înscrisă cu o creanţă chirografară de 420.549,78 lei. Ţinând cont de faptul că oricând exista posibilitatea ca C.E.H. să intre într-o nouă procedură de insolvenţă, e de presupus că firma nu a mărit “limita de creditare” şi probabil are de recuperat undeva la 100.000 de euro. Faptul că nu are alte procese cu C.E.H. sugerează că a depus cererea de insolvenţă pentru a-şi recupera cât mai repede banii, neluând în calcul că Tribunalul Hunedoara are dosare de insolvenţă înregistrate pe 23 martie 2018 pentru care nici măcar nu a stabilit primul termen de judecată, susține sursa citată.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here