Acasă Anchete Berceni: Trei indivizi cercetați pentru înșelăciune și furt

Berceni: Trei indivizi cercetați pentru înșelăciune și furt

DISTRIBUIȚI

La 12 ianuarie a.c., în jurul orelor 19.00, un polițist din Ilfov, aflat în timpul liber în apropierea unei benzinării din comuna Berceni, a fost sesizat de vânzătorul stației că, în urmă cu puțin timp, a fost înșelat cu 200 de lei și că au fost furate mai multe produse din magazin. Hoții, trei indivizi, au plecat în direcția orașului Popești-Leordeni cu o mașină de culoare închisă.

Potrivit IPJ Ilfov, polițistul a pornit în direcția indicată cu autoturismul personal și a solicitat prin dispecerat sprijinul colegilor. Pe raza orașului Popești-Leordeni, autoturismul urmărit a oprit, iar polițiștii au procedat la legitimarea și identificarea celor trei bărbați. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Pe numele celor trei bărbați, cu vârste curpinse între 30 și 34 de ani, doi din orașul Pantelimon și unul  din comuna Cernica, s-a întocmit dosar penal pentru furt și înșelăciune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here