Acasă Politic Bugetul de investiții al UE pe 2020: sprijin sporit pentru climat

Bugetul de investiții al UE pe 2020: sprijin sporit pentru climat

DISTRIBUIȚI

Eurodeputații au adăugat mai mult de două miliarde de euro la propunerea Comisiei pentru acțiunile de combatere a schimbărilor climatice 

Bugetul pe 2020 trebuie să fie o ”punte” către o Europă a viitorului, prin investiții în crearea de noi locuri de muncă, în cercetare și în sprijin oferit tinerilor 

Negocierile cu Consiliul vor începe in noiembrie  

Parlamentul European a adoptat miercuri poziția asupra bugetului pe 2020, subliniind că este un ”punct de plecare solid în vederea lansării unei noi generații de programe UE”.

Parlamentul subliniază, în proiectul său de rezoluție, că bugetul UE pe 2020 este ”ultima șansă pentru Uniunea Europeană de a se apropia de îndeplinirea angajamentelor politice stabilite pentru această perioadă, inclusiv de a atinge obiectivele climatice ale UE”. Acesta ar trebui să deschidă calea către noul buget al UE pe termen lung 2021-2027, așa-numitul cadru financiar multianual.

Deputații au confirmat un sprijin sporit față de proiectul de buget al Comisiei, adăugând în total peste două miliarde de euro pentru acțiunile de combatere a schimbărilor climatice. Mai mult, aceștia au sporit Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor (YEI) și programele Erasmus+, și au aprobat sprijin suplimentar în conformitate cu prioritățile Parlamentului în domenii precum IMM-urile, cercetare, digitalizare, migrație și politică externă, inclusiv pentru dezvoltare și ajutor umanitar.

Parlamentul European a votat un buget în valoare totală de aproape 171 miliarde de euro în credite de angajament (ceea ce UE se angajează să investească în 2020 sau în anii următori, deoarece proiectele și programele se derulează pe mai mulți ani), reprezentând o creștere de aproximativ 2,7 miliarde de euro față de proiectul de buget al Comisiei. Acesta stabilește creditele de plată (ceea ce va fi cheltuit în mod concret în 2020) la 159 miliarde de euro.

Raportorul general pentru bugetul pe 2020 (secțiunea Comisiei), Monika Hohlmeier (PPE, Germania): ”Votul pentru bugetul 2020 confirmă poziția unitară a Parlamentului și o înțelegere comună între grupurile politice: obiective climatice ambițioase și protecția mediului pot merge mână în mână cu programe care creează noi locuri de muncă, sprijină facilitățile de cercetare și dezvoltare europene și stimulează competitivitatea. Deputații au confirmat, de asemenea, angajamentul nostru de a crește în continuare Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, programul de schimb Erasmus+ și DiscoverEU, un proiect de mare succes ce acordă tinerilor de 18 ani bilete Interrail, oferindu-le oportunitatea de a descoperi o Europă fără frontiere”.

Votul în plen va declanșa trei săptămâni de discuții de ”conciliere” cu Consiliul, cu scopul de a ajunge la un acord între cele două instituții la timp pentru ca bugetul de anul viitor să fie votat de Parlament și semnat de Președintele său în plenul celei de-a doua sesiuni din noiembrie (25-28 noiembrie). Dacă nu se ajunge la niciun acord, Comisia trebuie să prezinte un nou proiect de buget.

Aproximativ 93% din bugetul UE finanțează activități concrete în țările UE și nu numai. Se adresează cetățenilor, regiunilor, orașelor, fermierilor, cercetătorilor, studenților, ONG-urilor și întreprinderilor.

Bugetul UE este unic. Spre deosebire de bugetele naționale, care sunt utilizate în mare parte pentru furnizarea de servicii publice și finanțarea sistemelor de securitate socială, bugetul UE este în primul rând un buget pentru investiții și, spre deosebire de bugetele naționale, bugetul UE nu poate avea un deficit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here