”Talismanul”, de Nică D. Lupu, al II-lea volum al trilogiei ”Ziua Cucilor”
Casa Veldoni din Brănești a fost gazda unei frumoase manifestări culturale prilejuită de lansarea romanului ”Talismanul”, avându-l ca autor pe Nică D. Lupu, roman care reprezintă volumul al II-lea din trilogia ”Ziua Cucilor”, continuarea romanului ”Masca”. Evenimentul cultural a avut loc luna trecută,, fiind organizat de Primăria Brănești în parteneriat cu Asociația Culturală Brănești și Casa Corpului Didactic Ilfov. La această manifestare au participat scriitorul Aurel Maria Baros – președintele Filialei de Proză București a Uniunii Scriitorilor din România, Emil Lungeanu – membru al Comitetului de conducere al aceleiași filiale, criticul Aureliu Goci, prozatoarea și traducătoarea Gabriela Banu, Niculae Cizmaru – primarul localității, Florin Petrescu – directorul Casei Corpului Didactic Ilfov, Marius Ovidiu Sebe – președintele Asociației Culturale Brănești, Cristina Ghiță, – inspector ISJ Ilfov, cadre didactice, membri ai comunității locale, moderatorul activității fiind domnul Nicolae Roșu, directorul editurii BETTA.
Cu această ocazie, Editura Betta a prezentat participanților, într-o miniexpoziție de carte, cele mai recente apariții editoriale, bibliotecarul C.C.D. Ilfov, Horiana Petrescu a expus toate cele zece lucrări publicate de Nică D. Lupu, iar fotograful Marius Pistrui a amenajat o expoziție de fotografii care imortalizau secvențe ale tradiției cucilor din Brănești.
În lucrarea ”Talismanul”, autorul continuă povestea de viață a doi tineri brănișteni îndrăgostiți, Robert și Oltița, dragoste care face față unor grele încercări grație duhului magic și protector al ”cucilor” purtat de cei doi în chip de ”talisman”. Nu a fost o pură întâmplare locația aleasă pentru lansare. Gazdă primitoare, consilierul local Velicu Rusică a pus la dispoziție frumosul salon al Casei Veldoni, pentru că aici se desfășoară nunta celor două personaje principale ale romanului. Toți cei care au luat cuvântul au făcut aprecieri critice asupra romanului și asupra stilului literar al autorului, elogiind debutul fulminant al acestuia și catalogându-l deja un prolific scriitor, pentru că într-o perioadă foarte scurtă a reușit să publice un număr impresionant de lucrări. Domnul Nică D. Lupu în intervenția sa a mulțumit tuturor celor care au fost prezenți la această manifestare, precum și celor care au oferit sprijin financiar pentru editarea romanului, Consiliul Local, Primăria Brănești și Asociația Culturală Brănești.
Adresăm autorului încă o dată felicitările noastre însoțite de urări de sănătate și putere pentru a finaliza proiectele de carte aflate în lucru, iar cititorilor invitatia de a lectura cu plăcere cărțile distinsului profesor, aflate în colecția de carte a bibliotecii Casei Corpului Didactic Ilfov. – Președintele Asociației Culturale Brănești, profesor metodist Marius-Ovidiu Sebe