Traian Băsescu a cântat, Elena Udrea a ordonat, iar Cristian Diaconescu a dansat. Un pic. Apoi s-a dat la o parte din cursa pentru Cotroceni, după principiul lui Everett Dirksen – singurii oameni care nu se răzgândesc sunt cei cu mintea dusă, din ospicii, care nu pot, și din cimitire. Dar și după realitatea imediată care arată cât țin la principii politicienii români, altminteri, la prima vedere, oameni onești, corecți și plini de moralitate.
Așadar, Cristian Diaconescu a anunțat că a renunțat la candidatura la Președinție în favoarea Elenei Udrea. Asta după ce toată ziua de joi, 28 august, postacii personali de pe rețelele de socializare anunțau, entuziasmați, că au fost strânse ”zeci de mii de semnături” pentru candidatura sa la Cotroceni. Îngrijorat de ”împărțirea electoratului”, Diaconeascu renunță la propria candidatură și o susține pe cea despre a cărei avere avea serioase semne de întrebare despre modul în care a dobândit-o. Atât de serioase încât acum le-a uitat.
Un alt pretext pentru care Diaconescu a cedat în fața Elenei Udrea se referă la ”situația internă, dar și cea internațională”, atât de importante și de grave încât doar o eminență cenușie ca blonda de la Golden Blitz le poate rezolva. (Eventual după o discuție cu președintele Norvegiei!)
Și, pentru ca ipocrizia să nu fie doar într-o parte, Udrea se referă la Diaconescu ca la ”un adevarat om de stat”, după ce cu câteva zile în urmă l-a atacat direct pe tema suspendării lui Traian Băsescu în 2007.
Faptul că Traian Băsescu a fost aproape obligat, să nu spun chiar șantajat, prin prestația Elenei Udrea, de a o susține la Președinția României, faptul că l-a călcat în picioare pe cel care a fost mâna dreaptă a președintelui ani buni și care are în acest moment cheile politicii externe a țării, mă face să cred că Udrea poate șantaja aproape pe oricine în acestă țară, că știe secretele multor politicieni cu care s-a întâlnit în ultimii 15 ani și de la care a înghițit mult. Începând cu cele din perioada ”Trei Cocoși”, continuând cu cele când căra mapa la PDSR, trecând pe la liberali și, ajungând, în cele din urmă, să se facă de neînlocuit, timp de zece ani, în imediata apropiere a lui Traian Băsescu.
Mă întreb, însă, dacă un asemenea personaj va reuși să prostească proștii și să fie votat, cu ce va negocia în UE. Că pe-acolo nu prea a cărat mape și nici bilețele nu prea i-au trecut prin mână…
Cătălin Dragomir
