Acasă Politic Ce discută Guvernul în ședința din 17 iulie 2018

Ce discută Guvernul în ședința din 17 iulie 2018

DISTRIBUIȚI
Premierul Viorica Dancila conduce prima sedinta de guvern, luni, 29 ianuarie 2018, la Palatul Victoria din Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
  1. PROIECTE DE LEGI
  2. PROIECT DE LEGE pentru acceptarea Acordului de înfiinţare a Băncii Asiatice de Investiţii în Infrastructură, încheiat la Beijing, la 29 iunie 2015 şi a Rezoluţiei nr. 40 privind admiterea României ca membru al Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură, adoptată de Consiliul Guvernatorilor Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură, la 12 mai 2017
  3. PROIECT DE LEGE pentru completarea art.114 alin. (1) din legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a art.55 din Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat

 

  1. PROIECTE DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ
  2. PROIECT DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2017 privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetăriidezvoltării-inovării şi producerii de mijloace imunoprofilactice, terapeutice şi antidoturi, în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei

 

III.          PROIECTE DE HOTĂRÂRI

  1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind acordarea unor ajutoare de urgenţă
  2. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.94/2006
  3. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Programului multianual strategic privind cooperarea internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară
  4. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 pentru Societatea ROMAERO S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei
  5. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţie „Varianta ocolitoare Săcueni km 0+000 – km 7+623”
  6. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru completarea anexei nr.58 la Hotărârea Guvernului nr.1362/2001, privind atestarea domeniului public al judeţului Vâlcea precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vâlcea
  7. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Ideciu de Jos, judeţul Mureş
  8. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Săcuieu, judeţul Cluj
  9. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Romanu, judeţul Brăila

10.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Programului statistic naţional anual 2018

11.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar ale unui imobil aparţinând domeniului public al statului şi transmiterea unei părţi din acesta din administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor-Penitenciarul Bacău în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere-S.A a obiectivului de investiţii ”Varianta de ocolire Bacău”

12.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind numirea controlorului şef la corpul controlorilor delegaţi din cadrul Ministerului Finanţelor Publice

13.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea unui imobil din domeniul privat al statului şi înscrierea acestuia în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului-Complexul Sportiv Naţional ”Lia Manoliu”

14.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea anexei nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

 

  1. MEMORANDUMURI
  2. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea semnării celui de-al Şaselea Protocol Adiţional la Acordul privind Forţa Multinaţională de Pace din Europa de Sud-Est
  3. MEMORANDUM cu tema: Negocierea şi semnarea Protocolului între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, şi Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, privind constituirea şi activităţile echipelor mixte de patrulare la frontiera de stat comună
  4. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea negocierii şi semnării Programului de cooperare culturală între Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale din România şi Ministerul Culturii din Palestina
  5. MEMORANDUM cu tema: Măsuri necesare bunei gestionări şi administrări a pădurilor preistorice de fag care au fost incluse în lista Patrimoniului natural UNESCO din România, precum şi reprezentării României în cadrul Comitetului comun de management al proprietății
  6. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea organizării concursurilor pentru ocuparea unui număr de 51 posturi vacante în cadrul Autorităţii Feroviare Române – AFER care funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here