Acasă Economie CE TREBUIE SĂ ȘTIE LOCUITORII DIN CLINCENI, 1 DECEMBRIE ȘI COPĂCENI

CE TREBUIE SĂ ȘTIE LOCUITORII DIN CLINCENI, 1 DECEMBRIE ȘI COPĂCENI

DISTRIBUIȚI

foto cadastru material 2 pagina 4Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a încheiat acordurile-cadru pentru începerea lucrărilor de cadastru general în primele 63 de commune. În total, aproximativ 224.000 de români vor beneficia în perioada următoare de cadastru gratuit.

Potrivit procedurii, primarul localităţii are obligaţia să înştiinţeze toţi deţinătorii de imobile (prin afişare şi prin alte mijloace de publicitate), cu privire la obligaţiiile acestora, respectiv: a) de a permite accesul specialiştilor să execute măsurătorile; b) de a prezenta actele juridice referitoare la imobile; c) de a identifica limitele imobilelor împreună cu echipele care realizează lucrările de specialitate; d) de a verifica informaţiile privitoare la imobilele pe care le deţin, în etapa de publicare a documentelor tehnice cadastrale”.

Dacă proprietarii nu sunt în localitate sau, pur şi simplu, nu se prezintă, identificarea limitelor imobilului se va face în lipsa acestora. Potrivit legii, primarul este obligat să elibereze certificate şi să furnizeze gratuit echipelor de realizare a lucrărilor sistematice de cadastru toate datele necesare, inclusiv pentru cei care lipsesc din localitate.

În primul rând trebuie să pregătiți /verificați toate actele de proprietate privind casa, curtea, grădina şi celelalte terenuri, intravilane sau extravilane, pe care le deţineți.

Dacă nu ați făcut succesiunea şi imobilele în cauză figurează încă pe numele părinţilor/bunicilor decedaţi, pregătiți toate actele necesare efectuării succesiunii legale: actele de proprietate precum şi certificatele de naştere şi certificatele de deces ale antecesorilor, eventualele testamente sau acte de donaţie întocmite de aceştia etc.

Potrivit legii, şi cadastrarea şi dezbaterea succesiunilor se vor realiza din fondurile ANCPI, în condiţiile Legii nr. 150/2015(care modifică Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare).

Ca urmare, şi contravaloarea taxelor notariale pentru eliberarea certificatului de moştenitor va fi suportată tot de ANCPI. Dar, pentru a nu avea surprize la încheierea succesiunii, e indicat să vă informați. – CĂLIN MATEI

5 COMENTARII

    • Buna ziua.
      Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF) a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 294/2015, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 309 din 6 mai şi se aplică de la data publicării.
      Puteti intreba la primaria din localitata Dvs.

  1. Teren intravilan agricol în Clinceni,Ilfov. Va rog să mă informați dacă se derulează lucrările de cadastru in aceasta localitate.Terenul este situat în apropierea Primariei(în Tarna). Va mulțumesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here