Acasă Editorial ”CELE BUNE…”

”CELE BUNE…”

DISTRIBUIȚI

mana_care_scrie– VASILE BOLBOJA

Se apropie de fiecare dintre noi, vijelios, de neoprit… Anul Nou. Cel cu numărul “2015”. Să consemnăm sec, rece: În curând va mai trece un an peste noi. A fost bine, a fost rău? Toate, în lumea largă, în lumea românească, dar şi în lumea noastră cea ilfoveană au un grad de relativitate. Fiecare îşi cântăreşte cu un cântar propriu, ce a câştigat, ce a pierdut în anul ce trecu… Noi, în rândurile noastre de final de an, nu ne vom referi la cele materiale. Moşii şi strămoşii noştri ilfoveni, la graniţa dintre ani, uitau de toate cele greutăţi din anul ce a trecut şi aveau tăria bărbătească să “numere” doar cele spuse,  în atât de frumosul şi arhaicul lor limbaj: “Cele bune…”. Noi, cei de azi, de ce am proceda altfel decât cei din stirpea celor din care ne tragem? Să trecem optimişti anul care ne aşteaptă, prin poezie şi cântec.

Soseşte Mircea Rusu şi ne spune în binecunoscutul lui stil ardelenesc: “Omul bun şi pomul copt / Stau la margine de drum”. Că aşa suntem noi, românii, ospitalieri şi buni la suflet. Dar este iarnă, sunt întâlniri de taină, renumitul grup folk de pe timpuri, “Ecoul” (Magdalena Finna-Puşcaş – Sorina Bloj) ne şopteşte, discret, feminin, senzual, adolescentin:

“În seara asta mamă, lumea e a mea/O lume de douăzeci de ani”.  E seară târziu, este frig… am vrea să închidem porţile dar poposeşte un menestrel care pare din alte timpuri şi de pe alte tărâmuri, Dan Andrei Aldea: “Om bun deschide-ne poarta / Dă-ne o coajă, şi nu ne goni / Şi-n schimb îţi vom alunga tristeţea / Cu vesele cântece şi poezii”. Între  timp s-a pornit o ninsoare abundentă şi Adrian Păunescu, prin vocea “omului de la munte”, braşoveanul Victor Socaciu, decretează: “Ninge sfânt şi păgân / Numai ochii ne rămân / Despărţirea s-o mai vadă / Că în rest noi ne-am stins / Ş-am ajuns de atâta nins / Nişte oameni de zăpadă”. Nu, n-am ajuns nişte oameni fără suflet, acoperiţi de zăpadă, pentru că ne amintim de marele prozator, Marin Preda, acel ţăran autentic al “sudului” ajuns unul dintre vârfurile literaturii române. Acela care afirma că pentru el Crăciunul fără guiţatul porcului înjunghiat… nu era Crăciun. Acelaşi Adrian Păunescu (prin vocea uitatei Valeria Grămăticu) ne reaminteşte: “În lumea pământeană nu mai eşti / În lumea literară nici atât / Finalul veacului e mai urât / Fără lumina mâinii ţărăneşti”. Hmm! Am trecut în primul veac din alt mileniu şi, ca şi atunci, dar mai ales acum, ne întrebăm: despre care ţărani vorbim? Melancolicul George Bacovia, prin vocea prolificului Nicu Alifanits ne îndeamnă şi ne avertizează: “Te uită cum ninge decembre / Potop e-napoi şi-nainte”.

Noi ne continuăm periplul nostru sentimental-poetic. Să ne bucurăm: “Din ce beau eu câte-un pic/ Casa mândrei nu i-o stric / Ba mai tare i-o ridic”. Ca aşe suntem noi românii, aici de veacuri cum reiese şi din următorul cântec: “Fost-am omul pădurii / Şi nu m-or mânca lupii / Mai văzut-ai om de treabă / Să nu-i fie lumea dragă”. Noi, românii, am văzut (şi am trăit pe propria piele) de “oameni de treabă” cum am fost atacaţi din toate părţile. Altădată, dar şi acum… Să mergem mai departe printre vicisitudinile istoriei… tot prin vers şi cântec. Că la porţile noastre au venit, iarăşi, marile sărbători creştineşti: Naşterea Domnului, Anul Nou, Boboteaza. Suntem sentimentali şi ne amintim de “Casa bătrânească” a lui Arcadie Donos: “Casă bătrânească / Pleoapă în pământ / Lunga aşteptare/ Ţi-a săpat mormânt / A rămas doar hornul / Ochi deschis spre cer / Păsări călătoare / Obosesc şi pier”.  Dar noi, oamenii, cel puţin prin generaţiile următoare nu trebuie să obosim şi să pierim precum casa bătrânească a lui Arcadie Donos. Piere doar tot ce este material-bătrânesc. Noi, oamenii, rămânem mereu tineri. Prin aceia pe care îi zămislim, îi creştem şi îi educăm. Chiar dacă sensibilul poet, Romulus Vulpescu, ne avertizează, prin vocea inegalabilului Tudor Gheorghe: “Vine o vreme / Vine o veste / Vine o vârstă / Vine o vamă…”.

Să încheiem  într-un ton optimist. Acesta vine din nordul ţării prin vocea măiastră a lui Ştefan Hruşcă: “Am venit aici  la voi / Cum e datina la noi / Sculaţi gazde nu dormiţi / Vremea e să vă treziţi / Casa să v-o aranjaţi, flori de măr / Masa să v-o încărcaţi, flori de măr”.. . Noi, ilfovenii, aşa cum am făcut de veacuri o vom face şi acum când trecem peste graniţa altui an. Numele şi numărul noului “sosit” la porţile noastre: “2015”. La mulți ani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

six − four =