Acasă Economie CJ ILFOV A APROBAT PLANUL DE AMENAJARE A TERITORIULUI ZONAL

CJ ILFOV A APROBAT PLANUL DE AMENAJARE A TERITORIULUI ZONAL

DISTRIBUIȚI

statii-epurarePlanul urmărește fundamentarea tehnică urbanistică și crearea

cadrului legislativ pentru autorizarea proiectului care se desfășoară

pe teritoriul administrativ a 24 din cele 40 de localități ale județului

Consiliul Județean Ilfov a aprobat Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal cu elemente de PUZ – Dezvoltare a infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare pentru localitățile Afumați, Balotești, Bragadiru, Brănești, Cernica, Ciolpani, Ciorogârla, Clinceni, Cornetu, Dobroești, Domnești, Găneasa, Glina, Grădiștea, Gruiu, Jilava, Măgurele, Moara Vlăsiei, Mogoșoaia, Otopeni, Pantelimon, Periș, Petrăchioaia și Tunari.

Planul urmărește fundamentarea tehnică urbanistică și crearea cadrului legislativ pentru autorizarea proiectului care se desfășoară pe teritoriul administrativ al celor 24 de localități. Sectorul edilitar – alimentare cu apă – canalizare pentru cele 24 de unități administrativ-teritoriale – va fi organizat în mai multe subzone.

            Zona de Nord va fi formată din teritoriile administrative ale comunelor Periș, Balotești. Grădiștea, Moara Vlăsiei, Ciolpani și Gruiu, Zona de Centru va cuprinde comunele Ciorogârla, Domnești, Clinceni, Cornetu, Jilava și orașele Bragadiru și Măgurele, iar Zona de Vest – comunele Cernica, Dobroești, Glina, Brănești și orașul Pantelimon.

Documentația își propune, de asemenea, reglementarea modului de construire a obiectivelor, venind cu un Regulament Local de Urbanism, deoarece avem de-a face fie cu extinderi ale obiectivelor în cadrul aceluiași amplasament sau în sfera acestuia, fie sunt propuse noi amplasamente, în intravilanul sau în extravilanul localităților, conform documentațiilor aprobate în Planul Urbanistic General (PUG). Planul aprobat are rol director și se realizează în vederea soluționării unor probleme specifice ale unor teritorii.

            La Balotești, de exemplu, se propune extinderea gospodăriei de apă, aceasta urmând să se facă în intravilan, conform PUG aprobat, cu schimbarea de funcțiune din locuire individuală în echipare edilitară. Se propune, totodată, extinderea stației de epurare a apelor uzate fără afectarea funcțiunilor adiacente locației obiectivului, precum și extinderea stației în intravilan, cu schimbarea de funcțiune din zonă mixtă – locuințe și instituții publice, în echipare edilitară.

            La Bragadiru, gospodăria de apă va fi amplasată intravilan, pe teren rezervat de PUZ pentru funcțiunea echipare edilitară. Suprafața totală este de 4.518 metri pătrați.

            La Cernica, extinderea gospodăriei de apă se va face în intravilan, fără afectarea funcțiunilor adiacente locației, suprafața totală fiind de 2.022 metri pătrați. De asemenea, extinderea gospodăriei de apă din satul Poșta se va face în extravilan, cu introducerea în intravilan a suprafeței corespunzătoare extinderii. Suprafața existentă este de 2.098 metri pătrați, iar cea de extindere de 2.861 metri pătrați. Nu în ultimul rând, în satul Tânganu gospodăria de apă va fi amplasată în intravilan, propunându-se schimbarea din funcțiune din locuințe individuale în echipare edilitară. Suprafața pentru care se propune schimbarea funcțiunii este de 1.679 metri pătrați.

            La Ciolpani se propune extinderea gospodăriei de apă în intravilan cu schimbarea de funcțiune din locuire individuală în echipare edilitară, precum și pentru foraje amplasate în intravilan pentru care se propune schimbarea din funcțiune din locuire individuală în echipare edilitară pentru trei dintre acestea și din instituții publice în servicii în echipare edilitară pentru o locație foraj. Suprafeței existente de 3.010 metri pătrați i se vor adăuga 7.572 metri pătrați. De asemenea, se propune amplasarea stației de epurare ape uzate în intravilan, cu schimbarea de funcțiune din locuire individuală în echipare edilitară. Suprafața propusă este de 3.501 metri pătrați.

            La Ciorogârla se propune amplasarea gospodăriei de apă pe terenul din PUG pentru funcțiunea de echipare edilitară. Suprafața totală este de 2.324 metri pătrați.

            La Clinceni, gospodăria de apă va fi amplasată în extravilan, cu introducerea în intravilan a suprafeței corespunzătoare obiectivului. Suprafața propusă pentru intrarea în intravilan este de 2.743 metri pătrați. Totodată, stația de epurare a apelor uzate va fi introdusă în extravilan cu introducerea în intravilan a suprafeței obiectivului – 3.996 metri pătrați.

            La Cornetu se propune amplasarea gospodăriei de apă în intravilan, conform PUG aprobat, pe teren rezervat pentru funcțiunea de echipare edilitară (suprafața – 3.724 metri pătrați). Stația de epurare a apelor uzate va fi amplasată în intravilan, cu schimbarea de funcțiune din zonă mixtă – producție și servicii în echipare edilitară. Este vorba de 1.998 metri pătrați.

            La Domnești se propune amplasarea gospodăriei de apă în intravilan, cu schimbarea funcțiunii din locuire în echipare edilitară. Suprafața propusă este de 2.477 metri pătrați. Tot aici se propune amplasarea stației de repompare a apei în extravilan, dar amplasat în intravilan (900 de metri pătrați). Nu în ultimul rând, stația de epurare a apelor uzate va fi extinsă în intravilan, iar schimbarea de funcțiune se va face din locuințe individuale în echipare edilitară. Suprafața crește de la 4.863 metri pătrați la 7.455 metri pătrați.

            La Dobroești se propune extinderea gospodăriei de apă în extravilan, cu introducerea în intravilan a suprafeței corespunzătoare extinderii. Suprafața existentă este de 2.000 metri pătrați, aceasta urmând a fi extinsă cu 2.870 metri pătrați.

            La Măgurele se propune amplasarea gospodăriei de apă în intravilan, cu schimbarea de funcțiune din locuire în echipare edilitară. Este vorba de 9.123 metri pătrați. De asemenea, se propune extinderea stației de epurare a apelor uzate în intravilan, cu schimbarea de funcțiune din zonă mixtă – locuințe și servicii în echipare edilitară (5.100 metri pătrați existenți plus 2.469 metri pătrați extindere).

            La Pantelimon se propune reabilitarea gospodăriei de apă cu extinderea construcțiilor în cadrul aceleiași incinte, fără afectarea funcțiunilor adiacente locației. Este vorba de o suprafață de 3.366 metri pătrați. De asemenea, se propune extinderea stației de repompare în intravilan cu schimbarea de funcțiune din zonă terenuri reproductive în echipare edilitară. Suprafața este de 400 de metri pătrați.

            La Periș, stația de epurare a apei va fi extinsă în intravilan, cu schimbarea de funcțiune din locuințe individuale în echipare edilitară. Suprafața existentă de 1.871 metri pătrați va fi extinsă până la 7.000 metri pătrați.

            Nu în ultimul rând, la Tunari se propune amplasarea unei gospodării de apă în intravilan, cu schimbarea de funcțiune din locuire individuală în echipare edilitară. Suprafața propusă este de 3.017 metri pătrați. De asemenea, se propune amplasarea unei stații de repompare a apei în intravilan, cu schimbarea de funcțiune din locuire individuală în echipare edilitară. Suprafața propusă este de 678 metri pătrați. Totodată, se propune extinderea stației de epurare a apelor uzate în intravilan, cu schimbarea de zonă mixtă – locuire individuală și instituții publice în echipare edilitară. Suprafața existentă de 1.248 metri pătrați va fi extinsă cu 1.430 metri pătrați. Propunerile sunt semnate de arhitectul șef al județului Ilfov, Marian Boangăr Burda. Banii pentru lucrările respective vor veni din fonduri europene. Ilfovul poate atrage 250 milioane de euro din cele două miliarde de euro aferente țării noastre din exercițiul bugetar European 2014 – 2020. – CĂLIN MATEI

 

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua,
    Ma numesc Ionescu Irina si locuiesc pe str. Topaz nr.44 din orasul Bragadiru. Oras doar pentru taxele si impozitele pe care le practica deoarece in realitate in zona nu exista strada asfaltata si nici apa curenta. De fapt ne desparte de sectorul 5 al bucurestiului cateva sute de metrii, in apropiere fiind si statiile de la Apa Nova. Nu intelegem cum este posibil ca in ciuda nenumaratelor memorii semnate de locuitorii din zona trimise atat la primaria Bragadiru cat si la Consiliul judetean Ilfov sa nu se gaseasca solutii pentru extinderea retelei de apa si sa se asfalteze si strazile pe care zi de zi , in special din octombrie pana in mai ne chinuim sa ajungem la locuintele noastre.
    L-as invita pe Presedintele Consiliului judetean sa vina sa vada singur cum arata zona „metropolitana ” a unei capitale europene eventual dupa ce a plouat doua zile.Despre acest proiect de 250 milioane de euro suntem aburiti de vre-o 5 ani dar vreau sa-i informez pe stimabilii consilieri ca suntem cu piciorul in 2017 si nu exista nici un semn ca s-ar intampla ceva in urmatorii 10 ani. Nu s-a accesat nici macar un euro din acest program, timpul trece iar noi asteptam minuni.
    Sincer, ma intreb la cine sa mai apelam si cui sa cerem ajutorul pentru rezolvarea situatiei din zona deoarece Consiliul judetean Ilfov este preocupat de orice mai putin de starea reala a conditiilor de viata a locuitorilor judetului, platitori de taxe si impozite care ajung si la acesta.
    Cu stima,
    Irina Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here