Acasă Economie CJ Ilfov se implică – și în 2019 – în dezvoltarea comunităților...

CJ Ilfov se implică – și în 2019 – în dezvoltarea comunităților locale

DISTRIBUIȚI

Pe lângă cele aproape 50 milioane de euro alocate investițiilor pentru anul acesta, Consiliul Județean Ilfov a aprobat asocieri cu localitățile în valoare de 24,2 milioane de euro. Proiectele vizează construirea de două noi drumuri, dar și reabilitarea și modernizarea unora din cele existente, investiții în branșamente la canalizare, în serviciile medicale și de urgență.

La Periș, CJ Ilfov va contribui cu 3,8 milioane de lei (din 4,21 milioane de lei) la modernizarea unor drumuri, la Clinceni va participa cu 4,27 milioane de lei (din totalul de 4,75 milioane de lei) la lucrările de modernizare ale stadionului comunal, având în vedere că localitatea are în acest an, în premieră, echipă de fotbal în Liga I, la Corbeanca va investi 4,1 milioane lei (din totalul de 4,55 milioane de lei) pentru modernizarea a două străzi de interes comunal, iar la Petrăchioaia va aloca 7,19 milioane de lei (din totalul de 7,99 milioane de lei) pentru modernizarea a 13 străzi.

De asemenea, CJ Ilfov s-a asociat cu Consiliul Local Moara Vlăsiei pentru construirea unui sediu pentru pompieri și a unui garaj pentru vehiculele serviciilor de urgență. Contribuția va fi de 486.000 de lei, dintr-un total de 540.000 de lei. Tot aici, CJ Ilfov va investi 1,8 milioane de lei, dintr-un total de 2 milioane de lei, în execuția și proiectarea unor străzi, și 486.000 de lei, dintr-un total de 540.000 de lei, în realizarea obiectivului de interes public ”lucrări în cadrul Acumulării Piscicole Moara Vlăsiei I, de pe Valea Cociovaliștea (Pod acces Cartierul Tineretului).

La Dobroești, CJ Ilfov va contribui cu 3 milioane de lei, dintr-un total de 3,65 milioane de lei, pentru modernizarea a trei străzi de interes comunal, la Tunari cu 1,8 milioane de lei, dintr-un total de 2,4 milioane de lei, pentru repararea unor străzi balastate din satul Tunari, la Dragomirești-Vale cu 6 milioane de lei, dintr-un total de 38,7 milioane de lei, pentru proiectarea, execuția, amenajarea și modernizarea unor străzi, la Dărăști cu 4,68 milioane de lei, dintr-un total de 5,2 milioane de lei pentru amenajarea a cinci străzi, la Cernica cu 3 milioane de lei, dintr-un total de 4,15 milioane de lei, pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin extinderea modernizarea grădiniței din satul Tânganu. Tot aici, CJ Ilfov va investi 2,97 milioane de lei, dintr-un total de 3,3 milioane de lei, în execuția unui dispensar în satul Cernica.

La Măgurele, CJ Ilfov va contribui cu 20 milioane de lei, dintr-un total de 34,7 milioane de lei, la amenajarea și refuncționalizarea centrului orașului, iar la Jilava va investi 2,12 milioane de lei, din totalul de 2,35 milioane de lei, în reabilitarea unui tronson și modernizarea unei străzi de interes public. Tot la Jilava, CJ Ilfov participă cu 3,32 milioane de lei, din totalul de 3,69 milioane de lei, la reabilitarea și modernizarea unui drum.

Pentru Vidra a fost aprobată suma de 7,1 milioane de lei, din totalul de 7,9 milioane de lei, pentru modernizarea unor străzi, la Ciorogârla, CJ Ilfov va contribui cu 6 milioane de lei, dintr-un total de 6,74 milioane de lei, pentru modernizarea sistemului rutier, iar la Brănești va investi 8 milioane de lei, dintr-un total de 20 milioane de lei, la amenajarea unei căi de acces în Autostrada A3. Tot aici, CJ Ilfov vine cu 3,5 milioane de lei, dintr-un total de 7,16 milioane de lei, pentru modernizarea unor drumuri comunale.

La Chiajna, CJ Ilfov va participa cu 3 milioane de lei, dintr-un total de 6 milioane de lei, pentru execuția structurii rutiere DC 21 Giulești – Sârbi, la Balotești cu 1,46 milioane de lei, dintr-un total de 1,88 milioane de lei, pentru amenajarea unor piste pentru biciclete, la Copăceni cu 3,6 milioane de lei, dintr-un total de 4 milioane de lei, pentru executarea unor branșamente pe domeniul public la rețeaua publică de canalizare, la Dascălu cu 454.639 lei, dintr-un total de 50.515 lei, pentru efectuarea unor racorduri la canalizarea menajeră, la Nuci cu 2,94 milioane de lei, dintr-un total de 3,27 milioane de lei, pentru ramfosrasrea drumului comunal DC 8 și accese la proprietăți, la 1 Decembrie cu 5 milioane de lei, din totatlul de 5,5 milioasne de lei, pentru execuția de lucrări integrate privind ridicarea nivelului în acviferul freatic, lucrări tehnico-edilitare pentru refacerea sistemului de preluare a apelor menajere și pluviale, precum și refacerea infrastructurii de transport și cu 6 milioane de lei, dintr-un total de 8,9 milioane de lei, la Buftea, pentru modernizarea infrastructurii rutiere.

Contribuția în cadrul asocierilor încheiate se va acorda în funcție de veniturile încasate la bugetul local al județului, fiind prioritare proiectele de investiții derulate de consiliul județean.

Au fost respinse asocierile cu comuna Periș, pentru extinderea rețelei de gaze naturale pe patru străzi, cu Ciorogârla pentru amenajarea șanțurilor și trotuarelor, cu Domnești pentru repararea unei săli de sport școlare și modernizarea clădirii existente, cu Tunari pentru construirea unei clădiri publice multifuncționale cu două etaje.

De asemenea, la Dărăști și Jilava a fost respinsă asocierea pentru construirea unor parcuri de joacă, la Cernica proiectarea și executarea unui corp nou la școala din Tânganu și la Clinceni pentru extinderea rețelei de gaze, rețelei de electricitate, modernizarea unor străzi de interes local și pentru construirea unui stabiliment pentru vârstnici, a unei școli primare și a unei săli de sport cu sistem structural de tip tensiostatic. – VLAD CRISTEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here