Consiliul Judeţean Ilfov continuă politica de sprijinire şi dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) prin proiectul STOB Regions (Succesion and Transfer of Business in Regions-Succesiune şi Transfer de Afaceri în Regiuni), realizat alături de autorităţi din opt ţări europene: Germania, Scoţia, Danemarca, Polonia, Finlanda, Bulgaria, Slovenia, Spania. În acest context se desfăşoară la Bucureşti discuţii între partenerii STOB Regions privind bunele practici în privinţa vânzării, cumpărării şi transferului de afaceri.
Administratorul public al judeţului, Irinel Scrioșteanu: ”Consiliul Judeţean Ilfov este singura autoritate din România implicată în STOB Regions şi în perioada 2013 – 2015 am implementat trei proiecte în domeniul antreprenoriatului şi al economiei sociale, prin intermediul cărora, cu fonduri europene, am înfiinţat 40 de start-up-uri şi opt structuri de economie socială. De altfel, preocuparea noastră constantă pentru susţinerea mediului antreprenorial se regăseşte şi în Strategia de dezvoltare a judeţului Orizont 2020”.
Proiectul STOB Regions are ca obiectiv principal impactul asupra creşterii economice şi a numărului locurilor de muncă. Acestea pot fi generate de transferul de afaceri în regiunile care sprijină acest proces. STOB Regions se axează pe iniţierea în cadrul transferului afacerilor IMM-urilor, a procesului de învăţare în regiunile partenere prin schimburi de experienţă şi bune practici, precum şi pe realizarea unui Plan de Acţiune pentru fiecare regiune în parte. – CĂLIN MATEI