Acasă Politic Comisia Europeană propune suspendarea totală a Acordului de facilitare a eliberării vizelor...

Comisia Europeană propune suspendarea totală a Acordului de facilitare a eliberării vizelor cu Rusia

DISTRIBUIȚI

La 6 septembrie, Comisia Europeană a propus să suspende integral Acordul UE de facilitare a eliberării vizelor cu Rusia.

O țară precum Rusia, care poartă un război de agresiune, nu ar trebui să poată beneficia de facilitarea eliberării vizelor atât timp cât continuă să își desfășoare politica externă distructivă și agresiunea militară împotriva Ucrainei, demonstrând astfel ignorarea totală a ordinii internaționale bazate pe norme. Suspendarea vine drept răspuns la riscurile și amenințările sporite la adresa intereselor de securitate ale Uniunii și a securității naționale a statelor membre ca urmare a agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei. Aceasta înseamnă că cetățenii ruși nu se vor mai bucura de un acces privilegiat în UE și vor avea de urmat un proces mai lung, mai scump și mai dificil de solicitare a vizelor. Statele membre vor dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește prelucrarea cererilor de viză de scurtă ședere din partea cetățenilor ruși și vor fi în măsură să asigure un control sporit în ceea ce privește resortisanții ruși care călătoresc în UE.  UE va rămâne deschisă anumitor categorii de solicitanți de viză ruși care călătoresc în scopuri esențiale, inclusiv, în special, membrilor de familie ai cetățenilor UE, jurnaliștilor, dizidenților și reprezentanților societății civile.

De asemenea, Comisia a prezentat o propunere privind nerecunoașterea pașapoartelor rusești eliberate în zonele ocupate din Ucraina.

Aceste propuneri survin în urma acordului politic la care au ajuns miniștrii afacerilor externe în cadrul reuniunii lor informale din 31 august privind o cale de urmat comună și coordonată în ceea ce privește eliberarea vizelor pentru cetățenii ruși.

Vicepreședintele pentru promovarea modului nostru de viață european, Margaritis Schinas, a declarat: „Politica UE în domeniul vizelor este o marcă de încredere – o încredere pe care Rusia a subminat-o complet prin războiul său de agresiune neprovocat și nejustificat împotriva Ucrainei. Atât timp cât continuă agresiunea militară a Rusiei împotriva unei țări candidate la aderarea la UE, cetățenii ruși nu se pot bucura de facilități de călătorie către Europa. Încă o dată, UE își demonstrează unitatea de nezdruncinat în răspunsul său la agresiunea militară a Rusiei.”

Comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a declarat: „Rusia continuă să încalce dreptul internațional prin acțiunile sale militare ilegale, săvârșind atrocități împotriva ucrainenilor și subminând securitatea și stabilitatea la nivel european și mondial. Aceste acțiuni încalcă principiile fundamentale în temeiul cărora a fost încheiat Acordul de facilitare a eliberării vizelor și contravin intereselor UE și ale statelor sale membre. Propunerea de astăzi arată un răspuns puternic și unit al UE. Vom prezenta în curând orientări suplimentare pentru a asigura un control sporit al cererilor de viză și al trecerii frontierei de către cetățenii ruși, fără a ne distanța de dizidenții ruși și de societatea civilă.”

Sfârșitul accesului privilegiat al cetățenilor ruși la UE

Propunerea de suspendare a Acordului de facilitare a eliberării vizelor va pune capăt tuturor facilităților acordate cetățenilor ruși care solicită o viză de scurtă ședere în spațiul Schengen. În locul acestora, se vor aplica normele generale ale Codului de vize.

În practică, pentru solicitanții de viză ruși se vor aplica:

o taxă de viză mai mare: taxa de viză va crește de la 35 EUR la 80 EUR pentru toți solicitanții;

un timp de prelucrare mai lung: termenul standard în care consulatele iau o decizie cu privire la cererile de viză se va mări de la 10 la 15 zile. Această perioadă se poate prelungi până la maximum 45 de zile în cazuri individuale, atunci când este necesară o examinare suplimentară a cererii;

norme mai restrictive pentru vizele cu intrări multiple: solicitanții nu vor mai avea acces ușor la vizele valabile pentru intrări multiple în spațiul Schengen;

o listă mai lungă de documente justificative: solicitanții vor trebui să prezinte lista completă a documentelor justificative atunci când solicită o viză. Aceștia nu vor mai beneficia de lista simplificată inclusă în Acordul de facilitare a eliberării vizelor.

UE a încheiat acorduri de facilitare a eliberării vizelor doar cu un număr restrâns de țări. Aceste acorduri se bazează pe încrederea reciprocă între UE și țara respectivă și pe respectarea valorilor comune. Invadarea Ucrainei de către Rusia este incompatibilă cu o relație de încredere și contravine spiritului de parteneriat pe care se întemeiază acordurile de facilitare a eliberării vizelor. Aceasta justifică luarea de măsuri de protejare a intereselor esențiale în materie de securitate ale UE și ale statelor sale membre.

De la începutul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, situația s-a înrăutățit, cu consecințe umanitare tragice pentru civili și distrugerea pe scară largă a infrastructurilor esențiale.

 

Nerecunoașterea pașapoartelor rusești eliberate în regiunile ocupate din Ucraina

 

Comisia Europeană propune o abordare comună la nivelul UE privind nerecunoașterea pașapoartelor rusești eliberate în regiunile străine ocupate, deoarece Rusia extinde în prezent practica eliberării de pașapoarte simple rusești la mai multe zone din Ucraina care nu sunt controlate de guvern, în special la regiunile Herson și Zaporijia. Statele membre nu ar trebui să recunoască pașapoartele rusești eliberate în zonele ocupate ale Ucrainei drept documente valabile în scopul eliberării unei vize și al trecerii frontierelor externe ale UE. Această propunere legislativă va asigura o abordare obligatorie, aplicabilă în toate statele membre, care să înlocuiască acțiunile voluntare întreprinse de statele membre după anexarea ilegală a Crimeei. Aceasta reprezintă încă un pas în răspunsul comun al UE la agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei și la practica Rusiei de a elibera pașapoarte în regiunile străine ocupate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here