Acasă Social Comisiile parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, discuții la MApN

Comisiile parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, discuții la MApN

DISTRIBUIȚI

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-au întâlnit miercuri, 28 iunie, la sediul MApN, cu membrii comisiilor pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Parlament.

Discuțiile au vizat evoluția situației de securitate din proximitatea României, înzestrarea armatei și alte teme de interes din sfera securității și apărării, aflate în competența Ministerului Apărării Naționale.

„Fiecare întâlnire pe care reușim să o avem înseamnă un câștig important nu pentru noi, ca politicieni, ci pentru instituțiile pe care le reprezentăm, pentru că doar prin dialog, doar prin colaborare și cooperare, prin analizele pe care le facem împreună, contribuim, de fapt, la întărirea politicii noastre de apărare și securitate. Activitatea dumneavoastră este foarte importantă, iar discuțiile care au avut loc în interiorul Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională au reprezentat și cu siguranță vor reprezenta baza unor decizii foarte bune pentru apărarea României”, a declarat ministrul Apărării naționale.

 

 

2 COMENTARII

  1. […] Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-au întâlnit miercuri, 28 iunie, la sediul MApN, cu membrii comisiilor pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Parlament. Discuțiile au vizat evoluția situației de securitate din proximitatea României, înzestrarea armatei și alte teme de interes din sfera securității și […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here