Acasă Educatie COMUNA BERCENI ARE NEVOIE URGENT DE UN SPAȚIU PUBLIC CULTURAL

COMUNA BERCENI ARE NEVOIE URGENT DE UN SPAȚIU PUBLIC CULTURAL

DISTRIBUIȚI

Elevii Școlii Gimnaziale nr.1 Berceni, au realizat un proiect educativ, în cadrul concursului “Democrație și toleranță”, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, urmând să îl susțină la faza națională, la Oradea, la sfîrșitul lunii iulie. Tema proiectului este “În ce măsură satul Berceni își mai poate menține valorile ancestrale bazate pe legătura omului cu natura și cu ceilalți semeni, în condițiile instalării in vatră, a unei lumi noi cu valori urbane.” Obiectivul proiectului constă în conștientizarea comunității locale și școlare cu privire la nevoia unui spațiu public cultural, pentru manifestarea dreptului elevilor și tinerilor din Berceni la afirmare și expresie culturală. Proiectul încurajează inițiativa elevilor, prin implicarea lor în problemele comunității, valorificând resursele locale și transformând fostul cămin cultural într-un spațiu public de afirmare culturală care să mențină coeziunea satului, prin  prezentarea de  spectacole, serbări școlare, printr-o bibliotecă modernă, astfel încât noile standarde urbane să se armonizeze cu valorile satului tradițional.

Elevii au exersat practici democratice în școală, cu colegii lor cât și în comunitate, prin aplicarea de chestionare la 10% din locuitori și luarea de interviuri personalităților din localitate.

Istoria căminului cultural, înființat în anii 1950 sub ideologia comunistă cu rol propagandistic, a afirmat talentele artistice ale locuitorilor din Berceni. Aici au activat formația de muzicuțe, ansamblul folcloric de muzică și dans, teatru și biblioteca comunală. Protagoniștii au obținut frecvent locul I și II pe județ, dar și locul II pe țară, în 1980, cu orchestra de muzicuțe, spectacolele fiind difuzate la radio și televiziune. În prezent, fostul cămin cultural este abandonat.

Chestionarele aplicate localnicilor au demonstrat interesul tinerilor și vârstnicilor pentru reînființarea unui spațiu public cultural necesar relansării activității culturale în comuna Berceni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here