Home Economie COSTEL FLORENTIN PANDELE, PRIMARUL DE VOLUNTARI:

COSTEL FLORENTIN PANDELE, PRIMARUL DE VOLUNTARI:

SHARE

”Cei mai corupți din România sunt primarii! Eu, în 14 ani, singur mi-am făcut peste 100.000 de dosare. Singur pe la DNA, îmi fac și rechizitoriul!”

Primarii s-au plâns din nou, în cadrul evenimentului Intact Professional Debates “Fonduri Europene 2012 – 2020 – Noile mecanisme pentru creşterea ratei de absorbţie”, organizat recent de Intact Media Group, de faptul că multiplele cazuri de dosare penale apărute în urma implementării de fonduri europene îi determină să se simtă hăituți și, din cauza birocrației și a legii aplicate diferit, riscă oricând să facă pușcărie. Premierul Victor Ponta a afirmat că fuga de responsabilitate se manifestă pe toate palierele în cadrul autorităților publice, până la ministere.

Prezent la eveniment, Costel Florentin Pandele, edilul orașului Voluntari, a declarat că în acest moment, primarii pot risca oricând să fie victimele unor dosare penale pentru proiecte europene, atenționând că primarii au imaginea de a fi cei mai mari corupți din țară. Pandele a susținut că, dacă nu vor fi luate măsuri, nimeni nu va mai candida pentru funcția de primar. ”Într-adevăr, cei mai corupți din România sunt primarii! Eu, în 14 ani, singur mi-am făcut peste 100.000 de dosare. Singur pe la DNA, îmi fac și rechizitoriul. Primarul nu semnează. Răposatul Antonie Iorgovan a spus în Dreptul administrativ că primarul învestește cu formula admnistrativă un document pe care îl întocmesc specialiștii. Să sperăm că se va distruge mitul de semnează ca primarul. Vom ajunge ca nimeni, limpede la cap, să nu mai candideze la primărie, pentru că în momentul în care candidează la funcția de primar trebuie să facă exerciții de a suporta detenția”, a spus Pandele. – sursa: Q Magazin

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here