Acasă Social Cresc copiii sau revin părinții?

Cresc copiii sau revin părinții?

DISTRIBUIȚI
foto:salvaticopiii

Numărul total al copiilor din România care aveau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate era îm iunie 2023, de 11.149, în scădere cu 820 comparativ cu decembrie 2022.

Potrivit Autorității Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), numărul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate a scăzut la 71.152 de la 72.627.

Dintre cei 11.149 de copii cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, 10.381 se aflau în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsuri de protecţie, restul fiind plasaţi la un asistent maternal, centre de plasament sau alte familii ori persoane.

Conform sursei citate, un număr de 51.305 de copii aveau un părinte plecat la muncă în străinătate, iar dintre aceştia 49.406 de copii erau în grija rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecţie. În acelaşi timp, 1.080 de copii se aflau în sistemul de protecţie specială, cum ar fi în grija unui asistent maternal, în centre de plasament sau la alte familii/persoane.

Totodată, 8.698 de copii proveneau din familii în care părintele unic susţinător era plecat la muncă în străinătate. Dintre aceştia, 7.840 copii au rămas acasă în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsură de protecţie.

Totalul copiilor rămaşi acasă care se aflau în sistemul de protecţie specială se ridica la 2.427, la 30 iunie 2023, dintre care 396 copii erau în grija unui asistent maternal, 466 în centre de plasament, 1.459 la rude până la gradul IV, iar 106 de copii în grija altor familii sau persoane.

2 COMENTARII

  1. […] Numărul total al copiilor din România care aveau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate era îm iunie 2023, de 11.149, în scădere cu 820 comparativ cu decembrie 2022. Potrivit Autorității Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), numărul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate a scăzut la 71.152 de la 72.627. […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here