Chiar daca ne aflam în vacanță sportivii Clubului Sportiv Școlar Ilfov participă la competiții și obțin rezultate remarcabile.
Echipa secției de Șah a clubului, de exemplu, antrenată de profesorii Iulia-Ionela Ionică și Filip Matei -, compusă din sportivii Andrei Stanică, Kovacz Balazs și Mihnea Andrei Otvos, a participat la Campionatele Naționale de Șah pe Echipe, aducând din nou faimă județului Ilfov.
Ei au obținut locul al II-lea – la Șah Rapid, locul al III-lea la Șah Blitz și locul al IV-lea la Șah Clasic (la egalitate de puncte cu locul al III-lea, departajarea făcându-se după aplicarea criteriului ”meciul direct”.
De precizat faptul că ritmul de joc la șah rapid este de 10 min+10 sec/mutare, iar la șah blitz de 3 min+2 sec/mutare.
Campionatele Naţionale pe echipe de copii, juniori şi tineret (categoria 8 – 20 ani) la şah clasic, şah rapid şi blitz au avut loc în Sala Polivalentă din Iaşi. Competiţiile s-au desfăşurat în perioada 12 – 20 iulie 2021 sub bagheta lui Vasile Manole, organizator international, preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Şah Iaşi.