Acasă Anchete CU CE SE MAI OCUPĂ ITALIENII CARE STAU PRIN ILFOV

CU CE SE MAI OCUPĂ ITALIENII CARE STAU PRIN ILFOV

DISTRIBUIȚI

Arbaleta-Silver-FoxLa 29 iunie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în baza autorizațiilor emise de către Judecătoria Buftea, au efectuat trei percheziții în vederea probării activității infracționale a doi bărbați, de origine italiană, de 51, respectiv 55 de ani, care ar fi introdus în mod ilegal în țară arme și muniții.

Astfel, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că, unul dintre aceștia ar fi adus din Italia un număr de 47 de arme neletale, dintre care 5 puști cu aer comprimat, 15 pistoale cu aer comprimat și 27 de pistoale cu gaz, 150 cartușe cu gaz, precum și 7 arbalete. În urma perchezițiilor efectuate, armele au fost descoperite la punctul de lucru al unei societăți comerciale, care avea ca obiect de activitate comercializarea de poșete și alte accesorii de damă. Atât armele cât și munițiile au fost indisponibilizate de către polițiști în vederea expertizării criminalistice balistice. Pe numele celor doi bărbați a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă calificată și operațiuni ilegale cu arme și muniții.

Unul dintre suspecţi are reşedinţa în Tunari. Cei doi au fost audiați la IPJ Ilfov

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

18 − 13 =