Un articol din Magazin Istoric – numărul din luna octombrie 2016 – privind modul cum suntem priviţi, noi, românii în străinătate, ne-a determinat să scriem aceste rânduri. Este necesar să abordăm o “inovaţie lingvistică post-decembristă”: schimbarea şi internaţionalizarea denumirii de “ţigani” în “r(r)omi” – cu unul sau cu doi “r” – care a adus un imens deficit de imagine României de azi. Cum spunea un român, trăitor în Occident, dacă noi credem că străinii fac eforturi să înţeleagă sau îi preocupă diferenţa dintre români şi romi suntem de-a-dreptul naivi şi rupţi de realităţile concrete de acolo. Şi acolo oamenii au probleme care îi fac imuni la cele ale altora. Pe această indiferenţă, altiminteri normală, orice se întâmplă în Occident fie că sunt comise de români, fie de romi, sunt reproşate tuturor românilor. Şi, evident, României ca ţară.
Ţiganii, ne spun sursele istorice, au pătruns prin sudul Europei în secolul XIV. Au fost mase sărace de indieni care au părăsit India. Altminteri o ţară cu o bogată istorie, tradiţii, cultură, o religie diversă şi complexă: hinduism, budism, jainism, sikhism, brahmanism dar şi multe altele. O ţară imensă, împărţită strict pe caste. Drepturile celor din casta ultimă – paria (altminteri considerată în afara primelor 4 caste) aproape că nu există. Şi atunci au plecat în masă. Şi au poposit acolo unde au găsit toleranţă. Printre ele şi România. În Europa, conform unor date oficiale, Spania are 650.000 de ţigani -1,62% din populaţie, urmată de România cu 619.000, dar 3,2% din populaţie (conform recensământului din 2011, aşa cum s-a autodeclarat fiecare). Toleranţa înnăscută – şi faţă de ţigani – coroborată cu ospitalitatea binecunoscută constituie trăsături esenţiale ale poporului român. Dar, surprinzător, aceste calităţi ne crează acum mari probleme de integrare în lumea civilizată europeană. Şi nedrepte reproşuri că nu reuşim să-i educăm, să-i controlăm, să-i civilizăm şi să-i… ţinem acasă, la noi, pe ţigani.
Nu putem ignora tratamentul acestora în ţările apusene şi mai ales în Germania interbelică, atunci când ţiganii, alături de evrei, au fost trimişi în camerele de gazare. Acestea sunt adevăruri istorice arhicunoscute. Pe care noi doar le consemnăm în virtutea adevărului istoric concret.
Dar să ne întoarcem la viaţa noastră de zi cu zi. Prolificitatea etniei ţigăneşti face ca numărul acestora să fie în continuă creştere. Ţiganii formează o etnie care nu se prea sinchiseşte de ziua de mâine în condiţiile în care ajutoarele sociale sunt în floare. Ba chiar şi occidentalii, care ne critică atât de mult, ne trimit “ajutoare europene”. Care în proporţie mare ajung la ţigani. Ţiganii sunt adaptaţi, mult mai bine decât alţii, sloganului neocapitalist “Trăieşte clipa!” Influenţa ţiganilor este în continuă creştere. De exemplu, muzica populară românească aproape că nu mai există. La nunţi, botezuri, petreceri se cântă în cvasitotalitate pseudocântece ţigăneşti marca “Salam”, “Guţă” sau “Minune”. Care constituie aproape o sfidare a marilor interpreţi ţigani de altădată: Fărâmiţă Lambru, Romica Puceanu, Gabi Luncă sau Dumitru-Dona Siminică.
Oarecum paradoxal socialiştii au reuşit să rezolve situaţia ţiganilor integrându-i forţat în serviciu. Şi “cu voie, fără voie” aceştia s-au integrat practicând cu precădere meserii necalificate, dar care, în condiţiile de atunci, le asigurau un venit rezonabil, suficient pentru o viaţă modestă. Astăzi s-a produs o scindare profundă în rândul etniei. Unii superbogaţi care au construit palate ţigăneşti de o ripisă sfidătoare – Buzeşti, Strehaia, Slatina, etc. Alţii sunt muritori de foame – cerşetori, aici în România şi mai ales în Occident. Cu câţiva ani în urmă, presa consemna un fapt semnificativ: la Paris a apărut un ţigan cu o pancartă pe piept pe care scria “Sunt român, daţi-mi un franc”! Şi ne mai mirăm că occidentalii ne consideră o ţară de ţigani, remarcă jignitoare făcută şi la un meci de fotbal interțări! Orice infracţiune petrecută în Occident de ţiganii noştri este o bilă neagră pentru România. Acesta este “plata” pe care o primeşte, azi, poporul acesta blând, primitor, harnic, tolerant, ospitalier. – VASILE BOLBOJA
