Rezervele de gaze naturale din Marea Neagră sunt estimate la peste 200 de miliarde de metri cubi. Exploatarea zăcămintelor de către România a fost compromisă de o lege ticluită de politicieni populiști și fals naționaliști.
După votarea legii care s-a dovedit inutilă, politicienii se lăudau cum s-au luat la trântă cu marii capitaliști care voiau să ne exploateze.
26 de miliarde de dolari la bugetul de stat
„Legea privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore”, pe scurt Legea offshore, are o istorie de cel puțin 14 ani.
La noi, din cauza grozăviilor care s-au făcut prin unele firmele din paradisurile fiscal, cuvântul offshore a căpătat un sens peiorativ.
Offshore se traduce în română prin extrateritorial, în străinătate sau externalizat.
În cazul de față, offshore înseamnă situat în apele maritime interioare, marea teritorială, în zona contiguă şi în zona economică exclusivă sau pe platoul continental al Mării Negre aflat sub jurisdicția României,
Revenind la lege, pe lângă lămurirea hățișului birocratic și a taxelor, necesitatea acesteia este de a oferi predictibilitate.
Cine investește miliarde de euro în exploatare trebuie să fie convins că în timp statul român nu își schimbă deciziile.
Povestea exploatării gazelor din Marea Neagră a început în 2008, când OMV Petrom a format un joint venture cu ExxonMobil în vederea explorării de mare adâncime.
S-a lucrat atunci în blocul Neptun, un perimetru ce se întinde pe o suprafață de aproximativ 7.500 km2 cu adâncimi ale apei care variază între 100 și 1.700 metri.
Peste 1,5 miliarde de dolari au fost investiți în explorare și evaluare în blocul Neptun, între 2008 și 2016.
În același timp, mai multe companii petroliere căutau deja gaze offshore, pe fundul Mării Negre. Aceste companii au luat în concesiune suprafețe de mare numite ”perimetre offshore” în care forează și acum pentru a găsi gaze.
În 2012, Exxon și OMV Petrom au anunțat că în perimetrul Neptun Deep, pe care îl concesionaseră împreună, au găsit cantități importante de gaze. Cantitatea estimată este de peste 200 de miliarde de metri cubi (România consumă în jur de 11 miliarde de metri cubi pe an).
În ianuarie 2016, Exxon și OMV încheie a doua campanie de foraj de explorare în apele de mare adâncime din zona românească a Mării Negre, cu șapte sonde săpate. Majoritatea dintre ele descoperind acumulări de gaze naturale.
După descoperirea prețioaselor zăcăminte, în așteptarea creării cadrului legal, companiile s-au pus pe calcule pentru a lua deciziile finale de investiție.
Pe lângă cele peste 200 de miliarde de metri cubi de gaze ceea ce ar putea transforma România într-o țară independentă energetic, un studiul realizat de Deloitte arată că exploatarea gazelor din Marea Neagră va aduce la bugetul de stat al României 26 de miliarde de dolari până în anul 2040 (impozit pe profit, redevenţe, contribuţii sociale, alte taxe şi impozite), iar contribuţia totală în PIB este estimată la 40 de miliarde de dolari.
Studiul mai arată că, până în 2040, exploatările din Marea Neagră vor susţine 30.000 de locuri de muncă pe orizontală, cele directe fiind de circa 700. Iar companiile petroliere vor investi aproape 16 miliarde de dolari în perioada 2018-2040, potrivit aceluiași studiu.
Dar, ca să se poată ajunge la aceste resurse, era nevoie de o lege care să reglementeze exploatarea acestor zăcăminte.
14 ani de tocmeli
Încă din 2008 au început primele discuții pe această temă care s-au concretizat printr-un acord. Apoi, discuțiile au fost continuate în 2011, iar din 2013 au fost redactate primele drafturi ale legii. Planurile legislatorilor, negociate cu investitorii, erau ca legea să fie finalizată prin 2016.
Asumarea politică a unei astfel astfel de legi are implicații profunde și în societate. Așa că, ani la rând, a fost folosită de politicieni pentru a acumula capital politic și electoral.
Efectul a fost dublu: întârzierea legii și crearea unei false dezbateri publice.
Întârzierea legii a dus la neînceperea exploatării resurselor din Marea Neagră și implicit la pierderi financiare atât pentru statul român cât și pentru investitorilor.
PSD și ALDE, aflate atunci la guvernare, au exploatat la maximum acest curent naționalist pentru a da bine în fața electoratului. Practic au creat o falsă problemă pe care, în chip de salvatori naționali, urmau să o rezolve într-o manieră populistă, dar păguboasă pentru toată lumea.
Cum să alungi investitorii
Ajunși cu legea în anul 2018, Senatul votează o formă agreată de toată lumea și o trimite la Camera Deputaților.
Aici, PSD-istul Iulian Iancu, președintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaților amână votarea legii prin diferite tertipuri. În acest timp, lozincile despre capitaliștii îmbuibați care ne fură gazele s-au amplificat. Așa că legea este masacrată și merge spre promulgare la președinte abia în noiembrie 2018.
Astfel Proiectul de „Lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore” devenea Legea 256/2018.
O lege care le impunea petroliștilor o serie de obligații de piață și fiscale destul de dure plus o lipsă de predictibilitate.
Apoi, Liviu Dragnea s-a bătut cu cărămida-n piept lăudându-se cum a luptat el cu corporațiile hapsâne și cum a salvat PSD și ALDE poporul român.
Rezultatul legii a fost că Exxon și-a anunțat retragerea, iar OMV Petrom a amânat luarea unei decizii privind exploatarea gazelor din Marea Neagră. Și cei care au rămas cu buza umflată au fost tot românii.
Practic, legea i-a făcut pe investitorii străini să dea înapoi, fiind favorizate în continuare importurile de gaz din Rusia. Iar România a ratat ocazia să devină cel mai mare producător de gaze natural din UE.
În prezent, Romgaz este pe ultima sută de metri privind achiziționarea participației pe care o are Exxon în perimetrul Neptun Deep, contra sumei de 1,06 miliarde de dolari.
Iar OMV Petrom a amânat luarea unei decizii așteptând vremuri mai bune.
Legea dezastruoasă a prevăzut niște taxări așa de mari că toți au renunțat sau și-au amânat investițiile.
Singura companie care a decis totuși să extragă gaze, dintr-un perimetru mai mic numit Midia, a fost Black Sea Oil and Gas.
Forma finală a legii îngheață nivelul taxelor pe perioada producției de gaz offshore și menține un plafon maxim de 30% din sumele investite care putea fi dedus la plata impozitelor către statul român, una dintre cele mai criticate schimbări atât de către investitori, cât și de experți.
Aceștia susțineau că regimul fiscal devine astfel printre cele mai puțin atractive în exploatarea gazului în regiunea Mării Negre.
Legea stipulează și obligativitatea de a asigura livrări de gaz interne în proporție de 50% și cerința ca 25% din angajați să fie cetățeni români, ceea ce ar putea încălca legislația europeană privind o piață a muncii liberă și deschisă.
În plus, România nu deține nici infrastructura necesară pentru a consuma măcar jumătate din producția de gaz offshore estimată.
Apoi a mai apărut și celebra Ordonanță 114, cunoscută ca „Taxa pe lăcomie” și care a pus capac la toate.
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, ne-a dezvăluit că „din discuțiile particulare pe care le-am avut cu Exxon, am aflat că în urma întâlnirilor pe care ei le-au avut cu președintele, cu premierul, cu miniștrii, parlamentari etc (pentru că înainte de decizia plecării din România au avut loc o serie de discuții, cu dl Iancu, cu dl Dragnea etc), problemele care i-au determinat să se retragă au fost legate în primul rând de instabilitate.
Adică Legea offshore venea la scurt timp de la modificarea legii gazelor naturale, Ordonanța 60, cu modificările privind prelungirea reglementării prețului la energie etc. Văzând toate acestea, cei de la Exxon au spus că pentru ei taxele care sunt relativ mari nu sunt o mare problemă atât timp cât știu sigur că un interval de timp nu sunt modificate. Pentru că ei își fac un cash-flow, un plan de vânzări, își fac strategia după taxele impuse, dar acestea să nu fie modificate din jumătate în jumătate de an.
Apoi a fost și partea cu taxele relativ mari. Nici asta nu le convenea, dar nu a fost o problemă deosebită. Cea mai mare problem a fost instabilitatea legislativă demonstrată prin nenumăratele modificări în doi ani de zile. Și, din spusele lor, ce i-a determinat definitiv să plece din România a fost Ordonanța 114 care a venit și a plafonat prețul gazelor naturale. Ăsta a fost elementul fundamental care i-a determinat să plece.”
O nouă tentativă
În septembrie 2019, încercând să o mai dreagă, dar și presat de Occident, Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege pentru modificarea Legii Offshore.
Modificările încercau să repare prevederi impuse de Liviu Dragnea care nu au fost bine primite de investitori. Astfel s-a intenționat relaxarea fiscalității. Mai ales că fuseseră scoase la licitație noi perimetre petroliere pentru care nu a fost manifestat un interes foarte mare.
Modificările legii se refereau în special la ce i-a deranjat cel mai mult pe investitori. Și anume eliminarea impozitării suplimentare a veniturilor pentru preturile de vânzare la care investitorii nu realizează supraprofituri; eliminarea utilizării prețului de referință în determinarea bazei de calcul a impozitului asupra veniturilor suplimentare; mărirea nivelului maxim pentru deducerea investițiilor la 60%; eliminarea limitării deducerii investițiilor pentru calculul impozitului pe profit; eliminarea obligațiilor de tranzacționare pe piețele centralizate din România pe termen mediu și lung.
Apoi a venit pandemia și întârzierea preluării de către Romgaz a participărilor Exxon, ceea ce a dus la amânarea modificărilor.
Ultima încercare
Acum, după izbucnirea războiului din Ucraina, gazele din Marea Neagră au devenit din nou importante. Și mai din proprie inițiativă sau împinși din spate de Occident, politicienii români au ajuns din nou la concluzia că trebuie să modifice Legea Offshore pentru a o face mai atractivă pentru investițiile în exploatare, iar petroliștii străini să fie mai motivați să extragă gazele din Marea Neagră.
Dacă legea ar fi fost făcută bine măcar în 2018, am fi putut spera că din toamna acestui an puteam beneficia de gazele din Marea Neagră.
Iar companiile au investit deja în lucrări de explorare în ultimii 14 ani (circa 2 miliarde de dolari), iar viitoarele cheltuieli de dezvoltare sunt cifrate şi ele la alte câteva miliarde de dolari, potrivit datelor făcute publice de ExxonMobil, OMV Petrom, Black Sea Oil and Gas (deţinută de gigantul american Carlyle), Lukoil şi Romgaz.
În concluzie, acum avem o Lege offshore, însă nu este în folosul nimănui, motiv pentru care trebuie modificată.
OMV Petrom acuză oficial „povara fiscală în ceea ce priveşte gazele naturale care descurajează investițiile noi. Regimul de impozitare este de şase ori mai mare decât media UE. Iar pentru offshore este chiar mai mare, de zece ori peste media UE.”
Și acum în noul context mondial, modificările la Legea offshore ar trebui să fie cu atât mai favorabile cu cât prețurile la gaze au crescut. Pentru că impozitul suplimentar pe veniturile din volumele de gaze noi și redevențele se calculează în funcție de prețul de piață.
L-am întrebat pe Dumitru Chisăliță ce părere are despre viitoarele modificări.
„Încă nu am văzut proiectul depus, nu cunosc niciun document oficial pus în dezbatere. Și din acest motiv nu are rost să plecăm de la niște premise foarte generale.
În lume sunt diverse abordări și principii și nu are rost să luăm modelele din Norvegia sau Emirate. Ar trebui să fim foarte pragmatici și punctuali pentru a putea discuta despre aceste modificări. Dar problema este că eu nu știu care este proiectul ce urmează să se discute.
Ori să discutăm pe legea veche, iar nu este corect, pentru că atunci erau alte perspective, alte prețuri. Azi lucrurile sunt altfel. Ce a fost atunci a fost în alt sistem de referință. Aș vrea să văd care este proiectul cu care se vine și să discutăm pe acesta plusurile și minusurile. Pot spune că proiectul trebuie să fie în concordanță cu zilele de azi.
Oricum, lucrurile sunt foarte întârziate. Dacă mâine s-ar da legea, din punctul meu de vedere abia peste șase ani vom beneficia de aceste gaze. Varianta optimistă este de patru, iar cea pesimistă de șase ani. Dar eu merg pe varianta pesimistă pentru că sigur va apărea un aviz care nu există, așa cum se întâmplă în România.”, a comentat Chisăliță.
sursa: https://ziare.com
