Acasă Politic Dăncilă joacă la rupere: Vrea o campanie de forță și excluderea lui...

Dăncilă joacă la rupere: Vrea o campanie de forță și excluderea lui Birchall și Gușă din partid/În Ilfov, Dăncilă a obținut sub 19% din voturi

DISTRIBUIȚI

Viorica Dăncilă îi cheamă la partid zilele următoare pe liderii din teritoriu și se anunță două zile pline, au declarat pentru G4Media.ro surse din PSD. În primul rând, liderii PSD vor analiza marți, în ședința CEX de la ora 18.00, fiecare județ în parte pentru că există nemulțumiri privind mobilizarea în județe care votează în mod tradițional cu PSD la toate tipurile de alegeri. La Constanța, de exemplu, Viorica Dăncilă a luat jumătate din totalul voturilor primite de Klaus Iohannis, iar în Neamț, județ condus de baronul Ionel Arsene, șefa PSD a primit cu 20.000 de voturi mai puțin decât Klaus Iohannis.

De asemenea, Viorica Dăncilă este nemulțumită și de baronii Dumitru Buzatu și Marian Oprișan. La Vaslui și Vrancea, cele mai multe voturi au mers către candidatul PNL.

Șefa PSD le-a cerut celor din staff-ul campaniei pentru prezidențiale să găsească o soluție pentru diaspora. Potrivit informațiilor G4Media.ro, Viorica Dăncilă ar vrea să aibă măcar o întâlnire cu românii din străinătate, deși este conștientă că cei mai mulți votează în general cu dreapta la orice tip de alegeri, iar imaginea PSD nu este una bună în rândul comunităților de români.

Până pe 24 noiembrie, al doilea tur al prezidențialelor, Viorica Dăncilă a cerut cel puțin două mitinguri în țară. Șefa PSD vrea să meargă în două orașe mari ca să arate că partidul are forță și toți baronii trag pentru pentru ea până la turul al 2-lea.

Parte a strategiei este și o întâlnire cu Mircea Diaconu pentru o eventuală susținere a Vioricăi Dăncilă în turul 2. Însă social-democrații sunt îngrijorați că ar putea fi refuzați, ținând cont că Tăriceanu, susținător al lui Diaconu, este în război cu Viorica Dăncilă după ieșirea de la guvernare a ALDE.

Potrivit surselor G4media, la întâlnirea CEX de mâine, social-democrații vor să o excludă pe Ana Birchall, acuzată în interiorul partidului că nu a respectat linia partidului când a fost ministrul Justiției. În plus, șefa PSD este nemulțumită că președintele organizației Sector 1 a acceptat adeziunea de înscriere în partid a lui Cozmin Gușă. Și acesta ar urma să fie exclus în ședinta CEX de mâine.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here