Acasă Interne Decizia CCR și OUG privind interceptările telefonice, publicate în MO 

Decizia CCR și OUG privind interceptările telefonice, publicate în MO 

DISTRIBUIȚI

interceptrari Decizia Curții Constituționale a României (CCR) referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor privind efectuarea supravegherii tehnice de ”alte organe specializate ale statului” a fost publicată, luni seara, în Monitorul Oficial. Este vorba de decizia care interzice SRI să facă interceptări la cererea procurorului. Decizia CCR este definitivă și general obligatorie. De asemenea, Ordonanța de urgență a Guvernului privind privind interceptările a fost publicată, luni seară, în Monitorul Oficial. Respectiva ordonanță a fost adoptată de Executiv, vineri seara, într-o ședință specială, după ce a fost avizată de CSAT.

Potrivit Ordonanței, Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 8 se introduc două alineate noi, cu următorul cuprins: ”(2) Pentru relația cu furnizorii de comunicații electronice destinate publicului, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor este desemnat cu rolul de a obține, prelucra şi stoca informații în domeniul securității naţionale. La cererea organelor de urmărire penală, Centrul asigură accesul nemijlocit şi distinct al acestora la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art.138 alin. (1) lit.a) din Codul de Procedură Penală. (3) Condiţiile concrete de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare se stabilesc prin protocoale de cooperare.” 2. Articolul 13 se modifică și va avea următorul cuprins: „Organele Serviciului Român de informații nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reținerii sau arestării preventive și nici dispune de spatii proprii de arest. Prin excepție, organele Serviciului Român de Informații pot fi desemnate organe de cercetare penală speciale conform art.55 alin. (5), (6) Cod procedură penală pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, conform prevederilor aceluiași cod.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here