Acasă Economie Depunerea declaraţiilor fiscale, amânată până pe 25 decembrie 2020/Cîțu nu zice nimic,...

Depunerea declaraţiilor fiscale, amânată până pe 25 decembrie 2020/Cîțu nu zice nimic, însă, despre bun-platnicii care susțin economia

DISTRIBUIȚI

Depunerea declaraţiilor fiscale de către firme va fi amânată până pe 25 decembrie 2020, iar rambursarea TVA cu control ulterior ar putea fi prelungită până pe 25 ianuarie, anul viitor, a anunţat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu. ”Ne gândim la anul viitor, pentru că se pare că această criză nu s-a terminat. Vom avea şi la anul costuri legate de acastă criză şi va trebui să luăm măsuri prin care să susţinem sectoare din economie. Vă pot spune în premieră că, deja, am lucrat puţin la varianta de Ordonanţă de Urgenţă care o să fie aprobată mâine pentru amânarea declaraţiilor. Vom permite ca, până la 25 decembrie 2020, să nu existe penalităţi pentru cei care nu reuşesc să plătească la timp şi, în plus, extindem rambursarea TVA cu control ulterior până în 25 ianuarie (2021 – n. r.), cred. Lăsăm lucrurile cât mai flexibile, cât mai uşoare pentru oameni, pentru companii să poată funcţiona în acest mediu dificil. Reducem cu 50% şi acea dobândă pe care o percepea statul zilnic celor care aveau întârzieri la plată. Acestea sunt lucruri pe care le-am decis ieri şi astăzi şi vor fi în şedinţa de Guvern de mâine. Poate până mâine vom veni şi cu alte facilităţi”, a spus Cîţu, la conferinţa anuală a Asociaţiei Berarii României, potrivit Agerpres.

Ministrul de Finanţe a spus că ”şocul asimetric” care a lovit România a fost contraatacat cu măsuri de ajutor pentru toate sectoarele, inclusiv pentru HoReCa.

”Şocul care a lovit România a lovit asimetric. Nu a lovit pe toată lumea la fel. Sunt anumite sectoare din economie, cum este HoReCa, care au fost lovite mai puternic şi atunci a fost nevoie de măsuri care să meargă exact pentru acest sector. Aici revin asupra impozitului specific, ceea ce înseamnă că măsurile pe care le vom lua în şedinţa de Guvern de mâine (joi, 22 octombrie – n. r.) efectiv înseamnă că în 2020 sectorul nu trebuie să plătească impozit specific. Am prelungit pentru autorităţile locale posibilitatea de a reduce taxele la clădiri (chirii etc.) până la finalul anului. Eu spun că IMM Invest a fost un program care, deşi a început într-un stil mai ciudat, astăzi vorbim de 20.000 de companii care au accesat credite de capital şi investiţii, iar sectorul HoReCa este între locul 3 şi 4 ca beneficiari ai acestei măsuri. Măsura de ajutor de şomaj tehnic se derulează până la finalul anului”, a spus ministru.

Acesta a adăugat că impactul măsurilor economico-sociale luate de Guvern în acest an se ridică la 7% din PIB.

”Tot până la finalul anului, cei care au fost închişi prin decizia autorităţilor pot să beneficieze de şomaj tehnic plătit cu bani de la buget şi după aceea pot să beneficieze de cei 41,5% susţinere din salariu. Ideea este că au fost deja măsuri luate şi sunt discuţii în continuare referitor la ce putem să facem în perioada următoare. Eu aş vrea să văd un pic impactul acestor măsuri. Deja vorbim de măsuri pentru întreaga economie care se ridică la 7% din PIB, măsuri pe care le-am luat anul acesta şi bani care nu erau în buget la începutul anului”, a subliniat Florin Cîţu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here