Am trăit un sentiment de mare dezamăgire ca urmare a invalidării referendumul din 6 – 7 octombrie și consider că e momentul să redescoperim valorile tradiționale, să îi vedem pe cei de lângă noi, indiferent de opinie, ca făcând parte dintr-o mare familie românească, să ne redobândim simțul civic, declară deputatul PSD de Ilfov Cătălin Zamfira. ”Îmi doresc să punem capăt războiului dintre noi, dintre vecini și vecini, dintre cei din mediul virtual și chiar dintre cei de pe stradă, pentru că diferențele de opinie ne pot apropia, nu trebuie să ne dezbine. Ca om, cetățean, părinte și politician am considerat impetuos necesar să mă exprim civic la referendumul pentru familie. Acum vă cer să lăsăm deoparte disensiunile și opiniile divergentecare s-au lansat în spațiul public. Cred într-o mare familie românească în care, diferiți, putem conviețui spre binele tuturor”, spune parlamentarul social-democrat.