Șapte ilfoveni sunt anchetați de poliție după ce au fost descoperiți că furat electricitate. În această dimineață (9aprilie 2014 – n.r.), în urma unei acțiuni la Sintești (Vidra) a IPJ Ilfov, au fost constatate șapte infracţiuni de sustragere de energie electrică. Prejudiciul va fi stabilit de reprezentanţii ENEL. Totodată, până în acest moment, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 20.000 de lei. Acţiunea este în desfășurare în acest moment și vizează prevenire şi combaterea sustragerii de energie electrică, deţinerea ilegală de arme, evaziunea fiscală, a furturilor, nerespectarea circulaţiei pe drumurile publice şi combaterea infracţionalităţii stradale.
Razia face parte din campania IPJ de combatere a faptelor antisociale, în parioada premergătoare Sărbătorilor Pascale.