Acasă Editorial DOAMNE, CU CE-AM GREȘIT?

DOAMNE, CU CE-AM GREȘIT?

DISTRIBUIȚI

Spre sfârșitul anului 1989, văzând cum pică regimul Ceaușescu, am zis în sinea mea; Doamne, ce bine că pe noi cei mai tineri ne scapi de regimul comunist nenorocit și ne dai posibilitatea de a fi liberi! Au venit anii următori, când am crezut că Iliescu chiar vrea să țină cu poporul. Magazinele erau din nou pline și aveam și ceva putere de cumpărare. Cozile la care stăteam împreună cu sora mea rămăseseră undeva în timp. Apoi a urmat ”Nu ne vindem țara” și nu am înțeles atunci de ce capitalismul original a devenit ulterior “de cumetrie”, cu scandaluri, corupție, șomaj etc. Am început să înțelegem că PSD-ul de atunci ne-a cam mințit și am răspuns pozitiv unei alianțe structurate pe scheletul partidelor istorice. Creștin-Democrația părea o soluție viabilă pentru țară. Din nou oameni providențiali, deveniți primari, apoi prim-miniștri, din nou promisiuni, din nou măsuri care să pună țara pe picioare, ba chiar apărea și faimoasa Luminița, cea de la capătul tunelului. Iar privatizări, iar falimente, iar corupție, iar nepotisme! După o perioadă tumultoasă de scandaluri și înlocuiri de guverne s-a ales praful de încrederea pe care le-o acordasem ca majoritate electorală acestei coaliții.

Sosind iar alegerile, oamenii s-au întors la PSD, parcă încercând să-i mai dea o șansă. Însă, ce să vezi? Iliescu, fiind la ultimul mandat legal, nu a mai fost preocupat de popor cum promisese în campanie și i-a lasat puterea absolută lui Năstase. Acesta, un politician mai tânăr, suferea de o boală gravă numită arogantomandrioingamfatorism cronic asociat cu crize de calicism și abcese de infatuare. Of, îti era frică sa mai înjuri guvenul că rămâneai fără serviciu, chiar dacă lucrai la privat.

Dezamăgiți din nou și observând că PSD-ul nu se schimbă, oamenii și-au pus speranțele în două pardide care nu guvernaseră singure până atunci și, sub stindardul lui Băsescu, au adus la putere Alianța D.A. Lucrurile păreau să se schimbe în bine, Cota unică și câteva măsuri administrative promiteau să ducă țara într-o direcție bună. Tăriceanu părea un prim-ministru ferm, cu o susținere puternică a unui președinte-jucător, Traian Băsescu. Nu știu ce a vrut Băsescu, nu știu ce a vrut Tăriceanu, însă a intrat dracul între ei. Tăriceanu, încurajat de creșterea economică mare, se poate să fi dorit să conducă doar el această bunăstare și iată că scoate PDL-ul de la guvernre și se înhăitează cu PSD ca să obțină majoritate în parlament. Iar circ, iar scandal, urmează suspendarea președintelui și reinstalarea sa de către popor, apoi acesta văzând sprijinul popular începe o bătălie aprigă cu guvernul și partidele. Toți însă uită de guvernare, se axează pe furăciuni cât mai sunt la guvernare și iată că dintr-o creștere de 7%, intrăm într-un deficit de 5%. Prim-ministrul Tăriceanu vărsase poala de bani către primarii PNL, speriat fiind că nu va mai intra în parlament.

În fine, oamenii votează PDL, acesta fiind ultimul partid care nu mai guvernase singur, dar ce să vezi? Venise criza. Și chiar dacă crescuse suma alocată investițiilor mai mult ca niciodată, zeciuiala aplicată lucrărilor publice pare să anuleze efectul pozitiv scontat. Apoi tăieri de salarii, iar criză, iar așteptări, iar hoție, iar vorbe goale de ajunseseră bieții oameni să aibă unica dorință doar să scape de ăștia. Între timp, PSD-ul, știindu-se foarte pătat de corupție și încă nereformat, realizând că nu va mai putea convinge electoratul ca este alternativa, se hotărăște să-i propună PNL-ului un parteneriat de guvernare sperând că va obține în alianță și voturile de Dreapta ale ceelor dazamăgiți de PDL. PNL-ul, știind că singur nu va putea câștiga, acceptă alianța USL și pornesc ambele formațiuni un atac sub sloganul Dreptate până la Capăt. Câștigă detașat alegerile, promit măsuri radicale pentru economie, însă încep să se laude doar cu păstrarea cotei unice, adică cu măsura altora. Și a început iarăși circul. Iar suspendarea lui Băsescu, din nou acesta se întoarce, în USL încep acuzele, posturile încep să nu mai fie de ajuns și se mai inventează altele etc. Crește numărul de parlamentari, crește numărul de ministere, crește corupția, cresc furturile, cresc taxele, crește săracia populației și scade încrederea oamenilor în această alianță. După ce s-au înjurat și s-au pupat în direct luându-ne de proști, uite că USL-ul s-a spart. Apoi cine să fie vinovat? Antonescu dă vina pe Ponta, însă acesta, după ce i-a tras scaunul celui dintâi, strigă în gura mare că vrea refacerea USL, dar în același timp se anunță candidat sigur la prezidențiale. Și iar s-a ales praful de speranțele oamenilor și iar nu mai guvernează nimeni și iar se fură ca-n codru, ba chiar codrul cu totul, și iar ne întoarcem în timp în 89, dar parcă mai săraci. Iar Dumnezeu, scăpându-ne parcă din mână, ne pricopsește cu inundații și ne lasă pe mâna unor guvernanți care nu mai contenesc în a se lăuda pentru modul exemplar în care-și fac treaba, asta în timp ce oamenii se zbat în apă, în neajunsuri, în mizerie, în minciună, în hoție și în disprețul politicienilor, încât parcă îți vine să întrebi: Doamne, Doamne, noi cu ce am greșit? Scriind aceste rânduri, m-a apucat o tristețe, pe care numai Dvs, cititorii, o înțelegeți.

mana_care_scrieCETĂȚEANUL ROMÂN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

12 + four =