Acasă Info Local Domnești/ Ioana Răzvan, un om cu suflet mare

Domnești/ Ioana Răzvan, un om cu suflet mare

DISTRIBUIȚI

Ioana Răzvan crede în Dumnezeu, iar EL o ajută să depășească orice situație, chiar și vremurile grele, din timpul pandemiei de coronavirus. ”Dacă Dumnezeu mi-a ajutat și pot să fac bani muncind cinstit, dacă Dumnezeu ne dă, de ce să ținem doar pentru noi? Dacă eu am, pot să ajut și copiii, animalele aruncate pe câmpuri și bâtrânii care nu mai au pe nimeni și ajung în aziluri”.

De sărbători, Ioana Răzvan a donat Centrului Județean Ilfov de Asistență Medico-Socială pentru Bolnavi Cronici toate alimentele necesare pentru masa de Paști – un miel, cozonaci, pască, drob, legume, apă și suc – cât să ajungă pentru 60 de persoane. ”Pur și simplu, așa am simțit. Noi suntem ortodocși și am fost învățați să împărțim, printre vecini, de sărbători. Acum nimeni nu mai vrea să primească nimic. Și pe bună dreptate. Azilul este în izolare. Nimeni nu mai intră. Chiar și angajații s-au împărțit în ture și stau acolo câte două săptămâni. Dar am vorbit cu administratorul și mi-a zis că dacă vreau, pot dona alimente”.

Centrul Județean Ilfov de Asistență Medico-Socială pentru Bolnavi Cronici adăpostește la Domnești bătrâni bolnavi și uitați de rude, care nu se mai pot îngriji singuri. Directorul unității spune că, mai ales de sărbători, încearcă să îi facă pe pacienți să nu simtă că sunt departe de familie. Cristian Ghidoveț: ”La noi e o tradiție ca de sărbători bolnavii să aibă pe masă tot ce trebuie, ca acasă. Avem tot ce ne trebuie. Dar mulți oameni simt nevoia să dăruiască. Și știu că aici, la noi, pomana lor e bine primit”.

Paștele e un moment al solidarității și al iubirii de aproape. Hristos a înviat! – sursa: text și foto: CJ Ilfov

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 × four =