Acasă Educatie EDUCAȚIA, PRIORITATE A PRIMĂRIEI SNAGOV CEL PUȚIN PÂNĂ ÎN 2020

EDUCAȚIA, PRIORITATE A PRIMĂRIEI SNAGOV CEL PUȚIN PÂNĂ ÎN 2020

DISTRIBUIȚI

educatie 3 SnagovPrimăria Snagov va continua să atragă finanțări guvernamentale și europene pentru modernizarea, reabilitarea, renovarea și dotarea unităților de învățământ, formarea continuă a personalului didactic, prevenirea abandonului școlar, trecerea de la viața școlară la viața activă.

           Educația rămâne una dintre prioritățile pe termen mediu pentru Primăria Snagov, în Strategia de Dezvoltare Durabilă a localității pentru perioada 2014 – 2020 fiind inclus un capitol special. În comuna Snagov funcționează nouă unități de învățământ, din care patru grădinițe, patru școli cu 47 de săli de clase și cabinete școlare, patru săli de gimnastică și patru ateliere școlare, precum și un liceu (Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” care are în componență 16 săli de clasă și cabinete școlare, o sală de gimnastică și trei ateliere școlare). Pe lângă acestea, în ultimii ani, în satul Ghermănești a fost construită o creșă din bugetul local al localității.

De asemenea, în ultima perioadă, unitățile de învățământ au fost renovate și modernizate parțial. Au fost realizate unele dotări, însă acestea rămân deficitare – insuficiente sau lipsă, improprii pentru realizarea un proces de învățământ performant și eficient. În prezent, se află în implementare un proiect privind modernizarea, extinderea și dotarea Liceului Teoretic “Mihail Kogălniceanu”, proiect finantat din fonduri europene și prin contribuția proprie a Consiliului Local Snagov.

De precizat că, în ultimii ani, numărul personalului didactic nu a fluctuat semnificativ, majoritatea obiectelor de studiu fiind acoperite de personal didactic specializat. În școlile din Snagov își desfășoară activitatea 80 de cadre didactice –  56 profesori,16 învățăatori și opt educatori. În anul școlar 2013/2014, populația școlară din Snagov a fost de 1.302 persoane, reprezentând 17,90% din cea a localității.

Snagovul are un personal didactic bine pregătit, o populație școlară în creștere și un grad de abandon școlar scăzut

 Având în vedere tendința de creștere a numărului de locuitori ai comunei, este de așteptat ca numărul copiilor să evolueze, ceea ce impune presiune asupra autorității publice locale pentru asigurarea capacităților de învățământ suficiente și la parametri de funcționalitate optimi. Există încă deficiențe în asigurarea sălilor de clasă pentru acoperirea curriculei școlare a tuturor elevilor, așa cum se întâmplă de fapt în toate localitățile din județ. Cei 1.302 elevi au învățat în 63 săli de clasă, înregistrând o densitate de cca 21 elevi/sală de clasă. Acest aspect conduce la ineficiența procesului educațional. Pentru asigurarea procesului de învățământ, pentru fiecare serie de elevi din fiecare clasă trebuie să fie adoptat în continuare programul de studiu în două serii, cu scurtarea duratei cursurilor. Aceasta constituie, însă, o soluție de compromis, improprie unui proces de învățământ eficient, deoarece atât cadrele didactice, cât și elevii acumulează oboseală. Snagovul are totuși un personal didactic bine pregătit, o populație școlară în creștere și un grad de abandon școlar scăzut.

Administrația comunei se va concentra în perioada imediat următoare pe renovarea tuturor școlilor, va încerca să atragă dotări de ultimă generație și să rezolve problema locurilor în sălile de clasă în raport cu numărul elevilor. Trebuie avut în vedere și faptul că în satul Vlădiceasca nu există, încă, nicio o unitate de învățământ.

Primăria Snagov va continua să atragă programe de finanțare guvernamentale și europene pentru proiectele privind modernizarea, reabilitarea, renovarea și dotarea unitățăilor de învățământ, programe de finanțare europene pentru formarea continuă a personalului didactic, programe de finanțare europene pentru prevenirea abandonului școlar, pentru trecerea de la viața școlară la viața activă. Deocamdată, așa cum se întâmplă în majoritatea zonelor din țară, totul necesită timp.

Snagovul are nevoie de o grădiniță cu program prelungit

 La nivelul comunei Snagov trebuie realizate și dezvoltate proiecte pentru formarea continuă a personalului didactic, trebuie atrase cadre didactice și oferite acestora facilități de cazare și transport, trebuie dezvoltate proiecte pentru descurajarea abandonului școlar și pentru pregătirea elevilor pentru viața activă. Snagovul are nevoie de realizarea și dotarea unei grădinițe cu program prelungit, realizarea și dotarea unui after-school, de construirea unor centre de formare profesională continuă și dotarea corespunzatoare a acestora, de realizarea infrastructurii de cercetare, inclusiv dotarea cu echipamente şi materiale didactice de ultimă generaţie. Specialiștii atenționează că învăţarea pe tot parcursul vieţii trebuie abordată ca o necesitate obiectivă, impusă de tranziţia către o economie bazată pe cunoaștere. În acest context, o mare parte a investiţiilor din domeniul educaţiei şi al ocupării forţei de muncă trebuie direcţionate în vederea asigurării condiţiilor propice pentru educaţie şi pentru învăţare pe tot parcursul vieţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here