Statul salvează băncile, victimele aplaudă
În România nu au fost salvate bănci cu bani publici. Urmează…
Atenție, cu astfel de scheme a reuşit şi Grecia să-şi mascheze deficitele atâţia ani
Programul prin care reeşalonările făcute de bănci sunt finanţate cu credit fiscal acordat de stat este până acum un succes uriaş de relaţii publice: cu cât mai mare scandalul, cu atât mai ignorat scopul. Site-ul www.riscograma.ro ne arată câteva lucruri simple care scapă atenţiei publice:
1. Beneficiarii principali sunt băncile, care au deja o cincime credite neperformante şi sunt înspăimântate că cifra va continua să crească. Efectele sociale sunt marginale. FMI i-a cerut BNR un program de restructurare a creditelor încă din 2013: dacă nu vine cu altceva, putem presupune fără riscuri prea mari că îl avem în faţă.
2. Faptul că BNR a conceput, scris şi promovat proiectul cu mâna guvernului este, iarăşi, destul de străveziu. La fel s-a întâmplat şi cu Prima Casă etc. În plus, a lăsat urme la locul faptei.
3. Motivul pentru care Mugur Isărescu refuză să-şi asume proiectul este faptul că ar trebui să-şi înghită vorbele cum că în România n-au fost salvate bănci pe bani publici, că asta ar fi ”atac la democrație” şi că trebuie să iasă de pe piaţă chiar şi băncile “too big to fail”. Ce-i mai rămâne să spună acum decât că în toate țările se caută aceste măsuri care să stimuleze consumul, și care să nu facă rău..
4. Motivul pentru care Traian Băsescu critică proiectul nu este bailoutul băncilor (că n-a scos un cuvânt – poate doar dacă îşi foloseşte refuzul ca pârghie discretă de presiune) ci faptul că BNR l-a “trădat” şi i-a livrat inamicului muniţia electorală. Când BNR a livrat ”Prima Casă” propriei guvernări n-a mai fost nici o problemă. Pentru asta, oamenii de la BNR au găsit de cuviință să îi bată, discret, obrazul.
5. Dacă intenţia era ajutarea datornicilor şi stimularea consumului, măsura naturală – şi socială şi liberală şi oricum – era adoptarea legii falimentului personal. Dar asta a fost refuzată de FMI şi BNR pentru că ar fi avut efectul contrar în portofoliile băncilor.
6. Argumentul că nu sunt costuri imediate la bugetul de stat este o capcană – în realitate, promisiunile atârnă la fel de mult ca un angajament de plată şi strict procedural ar trebui evidenţiate în datoria publică. Cu astfel de scheme a reuşit şi Grecia să-şi mascheze deficitele atâţia ani.
7. Măsura e luată în pripă, fără o analiză de oportunitate care să atingă posibilele efecte perverse – de exemplu aşteptările excesive şi hazardul moral. După ce propaganda guvernamentală a umflat gogoaşa cât a putut, iar percepţia beneficiarilor a fost că sunt în bună măsură iertaţi de credit (lucru la care mulţi nici măcar nu se gândiseră până acum), când se vor duce la bancă să afle că de fapt condiţiile sunt dure sau chiar că nu li se aplică, încă un val va decide să nu mai plătească deloc.
8. Și, mare atenție: Din simulările specialiștilor reiese că, pentru anumite credite, clienții care optează pentru ”electoRATĂ” ajung să plătească mai mult! Adică pică încă o dată în plasa băncilor și a vorbelor frumoase.
Veniturile statului nu sunt garantate, veniturile cetăţeanului de rând nu sunt garantate, de ce venitul băncilor trebuie să fie garantat?
Așadar, în lipsa băncilor mari cu capital românesc, sistemul bancar din România este doar o extensie a sistemului bancar occidental şi, prin urmare, beneficiază de un tratament special din partea statului. România, fiind o colonie, este forţată să acorde prioritate intereselor bancherilor străini şi nu intereselor naţionale, scrie Valentin Mândrășescu de la Vocea Rusiei. La prima vedere, inițiativa reducerii ratelor la creditele persoanelor cu venituri sub media naţională este o clasică şi banală pomană electorală. Ponta a descris esența propunerii în felul următor: ”Practic, jumătate din rata pe care o plătesc va fi amânată – cei care au 800 lei rată vor plăti doar 400 lei, restul de 400 lei se amână pe doi ani, iar statul va suporta, pe baza unui credit fiscal, din impozitul pe venit diferenţa după ce se termină cei doi ani.”În realitate, situaţia este mai gravă. De fapt, dacă urmărim circuitul banilor, va avea loc un transfer masiv din bugetul de stat în conturile băncilor străine, banii făcând un scurt popas în conturile cetățenilor cu credite. Statul renunţă la încasarea a aproximativ 1,2 miliarde de dolari și transferă acești bani băncilor. Se impun câteva întrebări: Este statul român atât de bogat încât să-şi permită sa facă băncilor străine un cadou de 1,2 miliarde de dolari pe an? De ce statul român susţine profiturile băncilor, reducând veniturile bugetului? De ce toţi cetăţenii acestei ţări trebuie să plătească, fie şi indirect, pentru a compensa erorile de management a riscului a băncilor străine? De ce în România s-a instalat un sistem în care pierderile băncilor sunt suportate de cetăţeni, iar profiturile băncilor se duc în străinătate?
Orice credit are risc de neplată şi plata pentru acest risc este inclusă în nivelul ratelor la credite. Esenţa capitalismului constă în faptul că erorile se plătesc. Dacă o bancă acordă credite unor cetăţeni incapabili să-şi plătească ratele, atunci banca trebuie să suporte pierderile şi, dacă pierderile se acumulează, trebuie să dea faliment, deoarece s-a dovedit a fi o bancă prea lacomă şi incapabilă de o gestiune normală a riscului. Statul, adică contribuabilii, nu au de ce să sponsorizeze băncile străine. Veniturile statului nu sunt garantate, veniturile cetăţeanului de rând nu sunt garantate, de ce venitul băncilor trebuie să fie garantat? Nu e capitalism pentru toţi? Sau capitalismul dur şi crud este pentru cetăţeanul de rând, iar băncile străine au dreptul inerent de a trăi într-un paradis socialist finanţat din banii publici?
Ceea ce doreşte să facă Victor Ponta, secondat de Mugur Isărescu şi echipa de la FMI, reprezintă un jaf al banilor publici şi un ajutor de stat nejustificat care va fi direcţionat către băncile străine, mai susține sursa citată.
