Acasă Social Extinderea plafonării şi în cazul operatorilor privaţi și eliminarea interdicţiei de export...

Extinderea plafonării şi în cazul operatorilor privaţi și eliminarea interdicţiei de export ar putea provoca o penurie a lemnului de foc, dar și speculă pe piață

DISTRIBUIȚI

Abia emisă, ordonanţa prin care se plafonează preţul de vânzare a lemnului de foc ar putea fi modificată de coaliţia de guvernare. Atât PNL, cât şi PSD susţin că una s-a convenit şi altceva a apărut în Monitorul Oficial. Extinderea plafonării şi în cazul operatorilor privaţi, alături de eliminarea interdicţiei de export ar putea provoca o adevărată penurie a lemnului de foc, ce poate antrena şi majorări, dar şi speculă pe piaţă. O soluţie ar fi un sistem de compensare, copiat după cel aplicat deja pe piaţa de energie. Agenții economici privaţi nici nu vor să audă de așa ceva.

Guvernul a decis plafonarea prețului cu care se vând lemnele de foc pentru populație la 400 de lei metrul cub. Inițial, se convenise că măsura trebuia să se aplice doar pentru Romsilva. Pe ultima sută de metri, prevederea a fost extinsă și în cazul agenților economici privați.

Nemulțumiți, liberalii acuză incompetența funcționarilor care au lucrat la textul acestei ordonanțe. Ei cer noi discuții în coaliție, pe motiv că una s-a decis și altceva s-a elaborat și adoptat în ultima ședință de guvern.

Rareș Bogdan, prim-vicepreşedinte al PNL: Mie mi-e frică de penurie, că o parte din lemn, din cauza acestui preţ, vor prefera unii să meargă cu el la export şi să-l vândă pe piaţa externă.  Înseamnă distorsiune de piaţă și este obligatorie găsirea unor soluţii pentru a da compensaţii după modelul companiilor din gaz sau de energie electrică. Să ne uităm exact pe numărul de metri cubi pe care noi îi subvenţionăm.  Să ne uităm la venit până la 3.000 de lei, până la 4.000 de lei.

Si social-democrații doresc modificarea ordonanței, susțin surse din coaliție. Nu vor să audă însă de compensări pentru companiile private. Sunt mai degrabă partizanii extinderii ajutorului de stat acordat persoanelor vulnerabile cu venituri mici. O soluție susținută și de companiile care vând lemn de foc.

Cătălin Tobescu, preşedintele Asociației Industriei Lemnului Prolemn: Măsura de a se acorda un sprijin de 150 de lei pe metrul cub, în limita a 5 mc pe gospodărie, ar putea fi aplicabilă dacă nu ar fi însoţită de birocraţie. Toţi retailerii mari au transmis către firmele din sector note de anulare a tuturor comenzilor. Lemnul de foc şi peleţii vor dispărea foarte repede din oferta retailerilor din oraşe..

În prezent, peste 3 milioane de gospodării folosesc lemnul ca sursă de încălzire și plasează România pe loc fruntaș în Uniunea Europeană la acest capitol.

Specialiștii de pe piață estimează o creștere în continuare a prețului cu până la 15%, pe fondul cererii mult mai crescute față de anul trecut. Sursa: Stiri.tvr.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here