Acasă Economie FONDUL SUVERAN AL CHINEI A PRELUAT PROPRIETĂȚI DIN MOGOȘOAIA ȘI PANTELIMON

FONDUL SUVERAN AL CHINEI A PRELUAT PROPRIETĂȚI DIN MOGOȘOAIA ȘI PANTELIMON

DISTRIBUIȚI

Comisia Europeană a aprobat tranzacţia de peste 12 miliarde de euro prin care China Investment Corporation, fondul suveran al Chinei, a preluat activele firmei britanice Logicor, inclusiv proprietăţi din România. Este vorba de patru parcuri logistice din Ploieşti, Timişoara, Mogoşoaia şi Pantelimon, dar şi peste 100 hectare de teren pentru construcţia de noi depozite, potrivit Digi24.

“Comisia a aprobat, sub regulamentul UE privind fuziunile, achiziţia indirectă a controlului total asupra companiilor şi activelor Logicor din Marea Britanie de către China Investment Corporation (CIC). Logicor deţine şi operează depozite logistice în UE. CIC este un fond suveran de investiţii înfiinţat ca vehicul de diversificare a deţinerilor de active în monedă străină ale Chinei, cu scopul de a obţine randament maxim pentru statul chinez cu o toleranţă acceptabilă la risc”, se arată într-un anunţ al Comisiei Europene. Achiziţia nu ridică probleme legate de legea concurenţei şi nici sub incidenţa regulamentului privind fuziunile şi achiziţiile de companii.

În luna mai a.c., cel mai mare fond de investiţii alternative din lume, Blackstone, a anunţat vânzarea Logicor către fondul suveran al Chinei, tranzacţie estimată la 12,25 miliarde de euro. Logicor deține și operează un portofoliu de spații logistice cu un total de 13,7 milioane de mp în 17 țări, cu peste 70% din proprietăți concentrate în Marea Britanie, Germania, Franța și sud-estul Europei. – VLAD CRISTEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

10 + ten =