Acasă Info Local GLINA, JILAVA ȘI VIDRA, ÎN CONTINUARE FĂRĂ PRIMARI

GLINA, JILAVA ȘI VIDRA, ÎN CONTINUARE FĂRĂ PRIMARI

DISTRIBUIȚI

alegeriDupă modelul de la Cluj, liberalii dau în judecată Guvernul pentru că refuză să organizeze alegeri parțiale în localitățile unde sunt vacante posturi de aleși locali. Așa cum anunțam și în precedentul număr al publicației noastre, în Ilfov trebuie organizate alegeri pentru funcția de primar la Glina, Jilava și Vidra.

La Jilava, fostul primar, ales în 2012, Adrian Mladin, a fost condamnat pentru fapte de corupție, soluție nedefinitivă, la fel și cel din Vidra, Florin Niculae (condamnat definitiv însă), iar edilul din Glina, Marin Manole, a murit în mai 2014. De asemenea, primarul comunei Dobroiești, Valentin Condu, a fost condamnat, cu suspendare, definitiv, tot în 2014, însă Prefectura Ilfov nu a formulat până acum un răspuns referitor la o eventuală suspendare a edilului din funcție.

Chiar dacă alegerile parțiale trebuiau organizate, potrivit legii, în maximum 90 de zile de la vacantarea postului, prim-ministrul Victor Ponta spune că “alegerile nu pot fi organizate pe motiv că actualul sistem electoral nu este agreat de liberali”. Mai mult, la ședința Biroului Permanent Național din 26 ianuarie, Ponta s-a opus categoric, alături de majoritatea membrilor partidului, pentru organizarea alegerilor anticipate pentru posturile vacante din administrația locală.

Marian_PetracheMARIAN PETRACHE, SECRETAR GENERAL AL PNL:

După ce în 2014 a încălcat dreptul de vot al românilor din diaspora, Victor Ponta recidivează, refuzându-le acum dreptul la vot și românilor din țară

Victor Ponta continuă să se eschiveze de la aplicarea legii. Alegerile parțiale sunt obligatorii în termen de 90 de zile de la vacantarea unui mandat, deci Victor Ponta încalcă legea cu bună știință în mai multe cazuri, declară Marian Petrache, secretar general al PNL, președinte al Consiliului Județean Ilfov. ”PSD a ajuns să decidă când sunt alegeri, unde e bine să fie alegeri și unde nu, substituindu-se legii. În funcție de propriul interes, Victor Ponta încearcă să ne convingă de faptul că orașele și județele nu au nevoie de reprezentanți, că acele comunități pot fi conduse încă un an fără președinți de Consilii Județene, fără primari. Sunt sute de mii de oameni care au de suferit din acest motiv, însă pentru PSD nu sunt suficienți. Este o mentalitate primitivă și despotică, pentru care PSD trebuie să răspundă în fața legii. Mai mult, Victor Ponta mai are puțin și ne propune licitarea dreptului la vot, invocând costurile ridicate ale organizării de alegeri parțiale. În aceeași logică, PSD nu ar mai organiza alegeri nici pentru Parlament, nici pentru Președinție întrucât banii cheltuiți pentru acest lucru ar fi prea mulți bani și mai degrabă îi direcționează către baroni. Aceasta este realitatea, Victor Ponta nu mai are bani pentru baroni, trebuie să îi ia de la cei alocați pentru alegeri. Până și Ceaușescu organiza alegeri, chiar dacă erau de formă, dar nici măcar el nu avea îndrăzneala de a spune că sunt prea scumpe. Frica de a înregistra pierderi în alegerile parțiale și de a stârni astfel noi nemulțumiri în partidul său îl face pe premier să refuze aplicarea legii. Constatăm că Victor Ponta își apără scaunul de șef la PSD prin blocarea dreptului românilor de a vota. După ce în 2014 a încălcat dreptul de vot al românilor din diaspora, Victor Ponta recidivează, refuzându-le acum dreptul la vot și românilor din țară. Acest comportament arogant a fost sancționat și va fi din nou penalizat de români la urne”, atenționează Petrache.

PNL a început o campanie națională de informare a românilor cu privire la refuzul Guvernului de a organiza alegeri parțiale, în termenul prevăzut de lege. Este vorba, în acest moment, de 26 de mandate de primari vacante, șase mandate de parlamentar, trei mandate de președinte de consiliu județean și două consilii locale dizolvate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here