Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care reglementează posibilitatea accesării de către unităţile administrativ-teritoriale de împrumuturi de la Trezoreria statului.
”În şedinţa de Guvern din 28 iulie am aprobat o ordonanţă de urgenţă pe care am anunţat-o de ceva vreme, era blocată la avizare, am deblocat-o, prin care vom da posibilitatea unităţilor administrativ-teritoriale să se împrumute de la Trezoreria statului. Ordonanţa reglementează posibilitatea accesării de împrumuturi la dobânzi de 1% până la 1,5%, în funcţie de perioada de rambursare contractată de până la 3 ani şi, respectiv, de până la 5 ani. Este o ordonanţă aşteptată de multe din UAT-urile din România”, a precizat prim-ministrul Florin Cîţu, la Palatul Victoria.
Împrumuturile sunt necesare pentru ca primăriile să își poată asigura cofinanţarea necesară la proiectele câştigate pe fonduri europene.