Acasă Info Local HALUCINANT

HALUCINANT

DISTRIBUIȚI

SALUPA

Primele rezultate ale anchetei în cazul tragediei de pe Lacul Snagov

Primele rezultate ale anchetei în cazul tragediei de pe Lacul Snagov au fost făcute publice. Alexandru Popescu, cel care conducea ambarcaţiunea, avea o alcoolemie de 0,85 mg/l. Iniţial, el a refuzat testarea cu aparatul etilotest sau o altă intervenție a medicilor, astfel că a fost dus la Spitalul Elias unde i s-au recoltat probe biologice la mai bine de nouă ore de la accident.

Surse oficiale, citate de Evenimentul zilei, susțin că la Căpitănia Portului Snagov, care aparține Autorității Navale Române (ANR), sunt înmatriculate circa 2.000 de ambarcațiuni, printre care și cea a lui Alexandru Popescu, fiul celui care a fost patronul Petrolimportexport, Ovidiu Popescu. Tânărul, aflat sub inflența alcoolului, a condus ambarcațiunea care a lovit în plin o barcă, accident în urma căruia patru oameni au fost răniți grav iar unul, de 60 de ani, a murit înecat. Acesta din urmă era unul dintre angajaţii restaurantului, au precizat aceleşi surse.

Legea privitoare la consumul de alcool nu se aplică, pe apă, în cazul ambarcaţiunilor de agrement, ci numai la nave. În această situaţie, poliţiştii şi procurorii nu îl pot cerceta pe Alexandru Popescu, cel care a provocat moartea unui om şi rănirea altor patru, decât pentru uciderea din culpă, fără circumstanţe agravante, aşa cum se întâmplă în cazul unui şofer.

Actuala legislație nu face referire la bărcile de agrement, ci, doar, la vapoare.

Din acest motiv, încadrarea faptei, în cazul tragediei de pe lacul Snagov, nu poate fi decât ucidere și vătămare din culpă, fără circumstanțele agravante, precum în cazul unui șofer.

În continuarea cercetărilor, anchetatorii au stabilit şi că cel care a condus ambarcaţiunea restaurantului Dolce Vita (al cărei patron este Gabriel Oprea, fost consilier județean) era un simplu ospătar. ”Barcagiul era liber. Cel care a condus barca nu avea permis. Era un simplu ospătar. De aceea. este posibil ca şi acest aspect să conducă la tragerea la răspundere a proprietarului ambarcaţiunii lovite”, mai susțin surse citate.

 

Nefericitul cascador nautic e copil din prima căsătorie. Dupa dispariția milionarului, fiul și nevasta mai tânără au devenit cuplu

Alexandru Popescu, fiind urmașul unui milionar, produce vâlvă în continuare. Tatăl său, potrivit enational.ro, a murit de cancer, în urma cu vreo trei ani. Era proprietarul Palatului Știrbei de pe Calea Victoriei, avea o colecție importantă de artă și o soție mai proaspată cu o generație. Nefericitul cascador nautic e copil din prima căsătorie. Dupa dispariția milionarului, fiul și nevasta mai tânără au devenit cuplu. Ca să protejeze averea.

Ori poate că s-au plăcut. La atâția bani, e periculos să te îndrăgostești prin vecini. E periculos să te îndrăgostești. E periculos să și cobori de pe ponton.

Pe hartă, Snagov e un sat și un lac. Pentru românul de jos și de mijloc, Snagov înseamnă comori și mistere. Unii fabulează, alții înjură, majoritatea ascultă și toți uită repede. Lumea va fi la fel. Săracii se vor consola că bogații sunt blestemați, bogații își vor spune că lor nu li se va întâmpla, a fost o poveste de vară, vor veni altele, avem mai multă râbdare decât timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here