Acasă Anchete Ilfov: Percheziții la evazioniști

Ilfov: Percheziții la evazioniști

DISTRIBUIȚI

Joi, 3 iunie, poliţisti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pun în aplicare 29 de mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti, județele Ilfov și Călărași, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 5 desfășoară 29 percheziții în București și în județele Ilfov și Călărași, urmând ca mai multe persoane implicate să fie conduse la audieri.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 2013 – 2016, administratorii mai multor societăți comerciale cu sediul sau punctul de lucru pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Călărași, ar fi creat un circuit fraudulos prin înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni fictive de achiziții de produse textile și încălțăminte în valoare de aproximativ 24.000.000 de lei, de la societăți ,,clonate” sau având un comportament tip ,,fantomă”, în scopul sustragerii de la plata reprezentînd TVA și a impozitului pe profit datorate bugetului general consolidat al statului.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 6.900.00 lei.

La această activitate sunt angrenați peste 110 polițiști din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. De asemenea, acțiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here